Acasă Actualitate Craiova: Reprezentaţie de teatru susţinută de actori deținuți

Craiova: Reprezentaţie de teatru susţinută de actori deținuți

Sala de spectacole a Departamentului de Arte Teatrale din Craiova a găzduit ieri reprezentaţia unei piese de teatru care a fost susținută de cinci persoane private de libertate aflate în custodia Penitenciarului Craiova. Intitulată „Două întâmplări ciudate”, piesa este rezultatul unei colaborări încheiate în acest an de către Penitenciarul Craiova şi regizorul Alex Cornel Calangiu, fiind înscrisă şi la Festivalului Multiart pentru deţinuţi, organizat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Activitatea derulată de lucrătorii Serviciului Educaţie îşi propune exploatarea talentelor, imaginaţiei creative descoperite în rândul persoanelor private de libertate şi implicarea penitenciarului ca partener activ la nivelul comunităţii.

Lucrează la Gazeta de Sud din 2005 şi este de profesie traducător. Ca redactor online este la curent cu tot ce se întâmplă în țară, dar şi în afara ei. Consideră că cea mai mare provocare este să informeze corect, obiectiv şi la timp.
Exit mobile version