Acasă Actualitate Foşti angajaţi ai combinatului Oltchim au protestat în faţa Prefecturii Vâlcea

Foşti angajaţi ai combinatului Oltchim au protestat în faţa Prefecturii Vâlcea

(Foto: bizwiz.ro)
(Foto: bizwiz.ro)

Aproximativ 50 de persoane disponibilizate de la combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea au manifestat astăzi în faţa Prefecturii Vâlcea, strigând lozinci antiguvernamentale şi împotriva conducerii combinatului vâlcean, transmite economica.net. Oamenii au solicitat salariile compensatorii promise în momentul concedierii colective şi au spus că protestul a fost motivat de temerile cu privire la imposibilitatea plăţii facturilor pe perioada de iarnă, foştii angajaţi neavând surse de venit. Protestatarii au cerut prefectului să le dea un răspuns cu privire la urgentarea plăţilor până la sosirea iernii, în condiţiile în care li s-a spus că salariile compensatorii sunt la masa credală şi urmează a fi achitate în momentul privatizării combinatului.

Lucrează la Gazeta de Sud din 2005 şi este de profesie traducător. Ca redactor online este la curent cu tot ce se întâmplă în țară, dar şi în afara ei. Consideră că cea mai mare provocare este să informeze corect, obiectiv şi la timp.
Exit mobile version