Acasă Actualitate Gorj: Accident de muncă la viitorul mall din Târgu Jiu

Gorj: Accident de muncă la viitorul mall din Târgu Jiu

Un muncitor a fost implicat azi într-un accident de muncă pe şantierul mall-ului din Târgu Jiu.

Bărbatul care a suferit accidentul are 48 ani şi este angajat ca finisor din luna iunie, la o societate comercială cu sediul în Botoşani care efectua lucrări la sediul viitorului mall din municipiul Târgu Jiu.
„Din verificările preliminare s-a constatat faptul că în timp ce victima D.G.M. efectua la sol lucrări de finisaj, o placă de rigips carton a fost scăpată de colegii săi care efectuau montajul acesteia la un nivel superior (5,4 metrii înălţime), lovindu-l în cădere pe acesta şi accidentându-l. Victimei i s-a dat primul ajutor de la o echipă medicală şi a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă pentru investigaţii”, a declarat George Romanescu, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.


Editor: Anca Dumitraşcu

Este absolvent al Facultății de Litere și Științe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.
Exit mobile version