Acasă Actualitate Vâlcea: 2 milioane lei pentru muzeul şi biblioteca din Govora

Vâlcea: 2 milioane lei pentru muzeul şi biblioteca din Govora

Muzeul balnear şi Biblioteca “Alexandru Iliescu” din staţiunea Băile Govora funcţionează, de câteva zile, într-o nouă locaţie, potrivit adevarul.ro. Autorităţile locale au investit aproape 2 milioane de lei pentru ca fondul de carte şi colecţia de arheologie să fie depozitate în condiţii corespunzătoare.
Cele două instituţii au funcţionat până de curând în clădiri naţionalizate, revendicate de foştii prorpietari. Pentru că exista riscul ca o parte din cele câteva zeci de mii de volume de carte şi obiecte arheologige să ajungă în stradă
Noul spaţiu va găzdui şi „Colecţia de arheologie, carte şi artă veche românească a preotului Gheorghe Petre – Govora”, care, însumează peste 4000 de piese, de la perioada preglaciară ilustrată, la epoca neolitică.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version