Acasă Actualitate Bolivia a declarat Israelul stat terorist

Bolivia a declarat Israelul stat terorist

Bolivia a introdus Israelul pe lista sa cu state teroriste, în semn de protest faţă de operaţiunile militare israeliene în Fâşia Gaza. Preşedintele bolivian Evo Morales a anunţat decizia ieri, într-o întâlnire cu cadre didactice în oraşul Cochabamba, transmite b1.ro.
„Declarăm Israelul stat terorist”, a spus Morales, potrivit AFP.

Acesta a subliniat că ofensiva în Fâşia Gaza „arată că Israelul nu este un garant al principiilor respectării vieţii şi drepturilor elementare care asigură coexistenţa paşnică şi armonioasă a comunităţii noastre internaţionale”.

Bolivia şi-a întrerupt relaţiile diplomatice cu Israelul în 2009, după o operaţiune israeliană sângeroasă în Fâşia Gaza, la fel ca alte ţări care alcătuiesc stânga radicală latino-americană, din care fac parte, între altele, Venezuela şi Cuba.
 

Este fascinată de rapiditatea cu care circulă informaţia în mass-media şi crede că dacă lumea s-ar folosi doar de avantajele presei, barierele dintre oameni ar putea fi depăşite mai uşor.
Exit mobile version