Acasă Actualitate Zeci de agenţi economici, sancţionaţi de CJPC Gorj

Zeci de agenţi economici, sancţionaţi de CJPC Gorj

Zeci de agenţi economici au fost sancţionaţi în ultima lună de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj. Au fost efectuate un număr de 155 acţiuni de control, având ca scop verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor, în cadrul activităţilor de comercializare a produselor şi de prestare a serviciilor. Au fos vizate: casele de amanet, apele minerale, ştrandurile, produsele lactate, suplimentele alimentare, serivciile de agrement şi serviciile de cazare turistică. În urma verificărilor efectuate un număr de 85 de operatori economici au fost sancţionaţi contravenţional cu 53 cu amenzi în valoare totală de 86.250 de lei.

Este absolvent al Facultății de Litere și Științe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.
Exit mobile version