Acasă Actualitate Ucraina: Intervenţia forţelor speciale împotriva militanţilor proruşi s-a soldat cu morţi de...

Ucraina: Intervenţia forţelor speciale împotriva militanţilor proruşi s-a soldat cu morţi de ambele părţi

Intervenţia forţelor speciale ucrainene împotriva militanţilor proruşi din estul Ucrainei s-a soldat cu morţi şi răniţi de ambele părţi, anunţă ministrul ucrainean de Interne, Arsen Avakov, potrivit realitatea.net. „Operaţiunea antiteroristă lansată de forţele guvernamentale împotriva militanţilor proruşi s-a soldat cu morţi şi răniţi de ambele părţi”, a declarat Avakov pe pagina sa de Facebook.

„Un agenţi al Serviciului ucrainean de securitate (SBU) a fost omorât, iar alţi cinci membri ai forţelor de ordine au fost răniţi”, a precizat Avakov, citat de AFP. „În rândul separatiştilor, există un număr necunoscut de victime”, a adăugat ministrul.

O operaţiune „antiteroristă” a fost lansată în oraşul ucrainean Slaviansk, împotriva militanţilor proruşi care ocupă sedii ale serviciilor de securitate, a anunţat duminică dimineaţă ministrul ucrainean de Interne, Arsen Avakov. „O operaţiune antiteroristă a început la Slaviansk”, a scris, pe Facebook, Arsen Avakov. „La operaţiune participă unităţi ale forţelor speciale. Locuitorii sunt rugaţi să nu iasă din case şi să stea departe de ferestre”, a adăugat ministrul de Interne.

Militanţi proruşi ocupă de ieri sediul serviciilor de securitate şi un comisariat de poliţie din oraşul ucrainean Slaviansk (est).

Exit mobile version