Acasă Actualitate Cătălin Ivan: PSD respinge categoric acuzațiile PNL

Cătălin Ivan: PSD respinge categoric acuzațiile PNL

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, respinge acuzațiile PNL, privind racolarea de parlamentari și își exprimă regretul față de modul în care liberalii au început să își atace foștii colegi de guvernare.
„Respingem categoric aceste acuzații formulate de PNL. Este absolut regretabil că foștii noștri colegi de guvernare au ajuns să lanseze astfel de atacuri. Mi se pare degradant acest mod de raportare la PSD, în condițiile în care noi ne-am respectat întotdeauna angajamentele față de parteneri.
Regret profund faptul că PNL își pierde efectiv timpul cu astfel de acuzații, în loc să revină la obiectivele pe care ni le-am asumat împreună încă din anul 2011. Mai mult nu avem de comentat pe acest subiect, dar cer PNL să își rezolve problemele interne fără să implice PSD. Nu este vina PSD dacă nu toți liberalii văd cu ochi buni ruperea USL”, a spus Cătălin Ivan.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version