Acasă Actualitate Fântâni noi pentru trei comune doljene

Fântâni noi pentru trei comune doljene

Parohia Rastu Nou a încheiat recent un parteneriat cu Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România, prin care urmează să foreze fântâni în satele a trei comune din judeţul Dolj, care nu au alimentare cu apă. Costurile lucrărilor vor fi acoperite în totalitate de Asociaţia Ecumenică, fiind executate de o firmă din Poiana Mare.
„Săptămâna viitoare, vom începe forarea lor la Cioroiaşi. Vom mai merge şi în Poiana Mare şi Piscu Vechi. Fântânile vor fi puse la intersecţii, pentru oameni şi animale“, a povestit pentru GdS părintele Bogdan Demetrescu de la Parohia Rastu Nou. Vergil Dascălu, edilul din prima comună beneficiară, Cioroiaşi, a spus că era nevoie de aşa ceva. „Da, aşa este. Am două sate în care nu am alimentare cu apă. M-au contactat, au spus că se ocupă dumnealor de totul şi m-au întrebat dacă sunt necesare pentru populaţie, să-mi dau acordul. L-am dat“, a spus Vergil Dascălu. Totodată, primarul comunei Poiana Mare, Marin Vintilă, a mărturisit că a stat la o discuţie săptămâna trecută cu cei implicaţi. Acesta a găsit deja câteva locaţii pentru forare, el aşteptând acum următorul semnal, cel de pornire a lucrărilor.
Parohia Rastu Nou a desfăşurat mai multe campanii de acest fel, ultima derulându-se pe întreaga perioadă a Sărbătorilor Pascale. Cu sprijinul aceleiaşi Asociaţii Ecumenice, ea a venit în ajutorul familiilor defavorizate şi a copiilor cu haine şi dulciuri.

A absolvit Facultatea de Ştiinţe Sociale din Universitatea din Craiova, specializarea Jurnalism. Crede că poveştile oamenilor sunt cele mai importante şi de aceea, împreună cu Ana Dănescu, vrea să aducă mai aproape poveştile simple cu şi despre oameni, într-o emisiune-reportaj.
Exit mobile version