Acasă Actualitate FRF decide soarta U Craiova

FRF decide soarta U Craiova

Adunarea Generală (AG) a FRF ar putea lua luni o decizie definitivă cu privire la dezafilierea Fotbal Club U Craiova SA. Pe 20 iulie 2011, Comitetul Executiv (CEx) al FRF a adoptat măsura de excludere provizorie a clubului oltean, din cauza litigiilor cu federaţia. După cum se ştie, comisiile FRF au decis anul trecut că U Craiova trebuie să-i plătească lui Victor Piţurcă despăgubiri de 7.000.000 de euro, iar clubul a atacat hotărârea în instanţa civilă. În ultima perioadă, reprezentanţii forurilor sportive naţionale au admis că U Craiova ar putea reveni în Liga a II-a, acolo unde a retrogradat la sfârşitul sezonului competiţional 2010 – 2011. Cluburile din Liga a II-a nu sunt obligate să obţină licenţa pentru sezonul 2012 – 2013. U Craiova scapă astfel de obligaţia de a-şi achita datoriile faţă de stat şi terţi. Totuşi, are nevoie de un lot de jucători şi de stadion. Până atunci însă, Fotbal Club U Craiova SA are de rezolvat câteva probleme stringente. Societatea este în insolvenţă, pe rolul Tribunalului Braşov, următorul termen de judecată fiind pe 13 iunie. Între timp, creditorul Euro Expo SRL s-a îndreptat şi împotriva celor două firme care au preluat datoriile clubului în 2009: Western Gate Residence SA şi Cetatea Banilor City. Invalidarea deciziei CEx din 20 iulie 2011 atrage după sine o serie de cheltuieli cu jucătorii şi deplasările. În plus, în Liga a II-a clubul nu primeşte bani din drepturile TV. În aceste condiţii, acţionarii trebuie să facă investiţii serioase. Evident, dezafilierea definitivă a clubului nu mulţumeşte pe nimeni. De aceea, nu este exclus ca decizia să fie amânată până când lucrurile vor deveni mai clare pentru toată lumea. 

Lucrează din 2001 în presa scrisă și abordează subiecte diverse cum ar fi evenimentele, subiectele sociale, cele legate de administraţia locală, de politică, economie, dar şi investigație. A urmat traininguri pe jurnalism social, politic, acces la informaţii şi investigație, în special cele prin intermediul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Rise Project.
Exit mobile version