Acasă Actualitate Vinul din Oltenia, promovat la nivel european

Vinul din Oltenia, promovat la nivel european

Începând din acest an, vinurile produse în Oltenia şi în nordul Bulgariei ar putea ajunge în cantităţi mult mai mari în magazinele de profil din Uniunea Europeană

Asociaţia Română pentru Transfer Tehnologic şi Inovare ARoTT Craiova derulează în această perioadă proiectul „Drumul Vinului“. Finanţat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria 2007 – 2013, proiectul este implementat în parteneriat cu Universitatea din Craiova, Facultatea de Horticultură, Balkan Civic Coalition-Belogradchik, Agenţia pentru Dezvoltarea Regională şi Centrul de Afaceri 2000 Montana, precum şi Centrul Naţional pentru Servicii de Informare Pleven. „Obiectivul proiectului îl reprezintă dezvoltarea economică durabilă a zonei transfrontaliere Dolj, Olt, Mehedinţi, Belogradchik, Montana, Pleven, prin identificarea şi promovarea oportunităţilor în domeniul viticulturii şi servicii adiacente“, a declarat Gabriel Vlăduţ, preşedintele ARoTT Craiova, odată cu lansarea proiectului. „Una dintre activităţile desfăşurate constă în realizarea studiului «Identificarea potenţialului de dezvoltare a industriei viticole din regiunea transfrontalieră româno-bulgar㻓, a precizat Gabriel Vlăduţ. Acest studiu va conţine o bază de date cu producătorii, procesatorii și comercianţii din industria vinului, cu evidenţierea oportunităţilor pentru dezvoltarea afacerilor şi turismului şi a oportunităţilor pentru adaptarea viţei-de-vie din România la zona de graniţă din Bulgaria şi invers. „Vom vedea că este o ambiţie rezonabilă ca brandurile din zonă să fie promovate la nivel internaţional. În străinătate am văzut vinuri româneşti în puţine magazine şi cu atât mai puţin am văzut vinuri provenite din această zonă. Asta înseamnă că este loc de mai bine pentru a aduce acest produs în industria de comercializare de profil din întreaga Europă“, a adăugat Gabriel Vlăduţ.

„Ne propunem să dezvoltăm un muzeu la Banu Mărăcine“

Pe lângă promovarea vinului din Oltenia la nivel internaţional şi crearea unor branduri puternice de vinuri, în cadrul proiectului va fi identificat şi traseul turistic „Drumul Vinului“, prin care se încearcă atragerea de vizitatori. În acest sens, vor fi realizate un film de promovare („Drumul vinului, drumul succesului“), precum și un portal de promovare a industriei viţei-de-vie şi vinului. „Ne propunem să dezvoltăm și un muzeu la Banu Mărăcine, care va fi important atât pentru cercetători, cât şi pentru cei ce practică viticultura sau pentru cumpărătorii de vin“, a spus Gabriel Vlăduţ.

Atragerea de investitori şi îmbunătăţirea relaţiilor comerciale

Pentru a atrage investiţii în zonă, dar şi pentru a facilita relaţiile între producători şi comercianţi, în cadrul proiectului va fi realizat un catalog al producătorilor din industria vinului şi viţei-de-vie. La acesta se adaugă un ghid cu privire la „Cele mai bune practici din viticultura regiunii transfrontaliere româno-bulgare“ în care vor fi prezentate soiurile de viţă-de-vie adaptate la zona transfrontalieră, soluţii de marketing pentru produsele viniviticole, oportunităţi în domeniul viniviticol, precum şi tehnologii avansate utilizate pentru maximizarea potenţialului viniviticol. De asemenea, vor fi organizate o serie de workshopuri şi misiuni economice pentru IMM-urile din industria vinului, pe parcursul cărora se va prezenta potenţialul zonei. 

Exit mobile version