Acasă Actualitate Stare de urgenţă în Ecuador

Stare de urgenţă în Ecuador

Guvernul ecuadorian a declarat ieri stare de urgenţă pentru o săptămână şi a încredinţat armatei asigurarea securităţii. Rafael Correa, preşedintele socialist al Ecuadorului, a fost atacat cu gaze lacrimogene, iar la câteva ore după incident a acuzat că este vorba de o lovitură de stat. Potrivit unor surse oficiale, cel puţin o persoană a decedat în urma unui schimb susţinut de focuri între armată şi poliţiştii disidenţi, conflict care a izbucnit în momentul în care militarii au intervenit pentru a-l scoate scoate pe preşedinte din spitalul unde se adăpostise peste 12 ore. Rafael Correa s-a întors aseară la palatul prezidenţial, de unde s-a adresat unei mulţimi de susţinători, acuzând opoziţia că s-a infiltrat în rândul poliţiei şi încearcă să preia prin forţă puterea. Armata a preluat controlul aeroportului capitalei, iar Peru şi Columbia şi-au închis graniţele cu Ecuadorul în semn de susţinere a preşedintelui socialist.

Poliţiştii din Ecuador, nemulţumiţi de tăierea salariilor votată de Parlament, au ieşit ieri pentru a protesta pe străzile din Quito. Preşedintele, care a ieşit să stea de vorbă cu protestatarii, a fost atacat cu gaze lacrimogene şi a fost nevoit să se adăpostească într-un spital de furia manifestanţilor.

Exit mobile version