Acasă Actualitate Podul gunoaielor

Podul gunoaielor

Sticle, hârtii, cartoane, feţe de masă, haine îmbibate cu apă au fost strânse din jurul podului de la intrarea în Podari. Peste 800 de metri cubi de gunoaie s-au adunat până ieri în campania „Craiova curată“, demarată, miercurea trecută, de primărie în parteneriat cu Gazeta de Sud.

Munca tuturor celor implicaţi în campania de curăţare a Craiovei începe să dea roade. După două zile – joi şi vineri – de smuls iarba, săpat buruienile şi adunat mărăcinii, după ore întregi de tasat pământul la peste 30 de grade Celsius, locatarii ANL-urilor de pe strada Potelu, care n-au mişcat un deget, pot privi acum nestingheriţi mişcarea maşinilor fără să fie împiedicaţi de boschetele agresive ce le crescuseră aproape de locuinţe. Din păcate, însă, în nici două zile, pe drumul proaspăt curăţat au apărut deja gunoaiele, aruncate parcă ostentativ aproape de mijlocul străzii. Sau, poate, o fi fost de vină vântul…

Folosim, apoi aruncăm

Ieri-dimineaţă, acţiunea a fost continuată în zona de ieşire spre Calafat, înainte de intrarea în comuna Podari. Răspândiţi pe teren, în urma utilajelor aduse de firma Delta şi de Serviciul Public de Salubritate, au golit saci după saci cu gunoaiele aruncate de-a lungul drumului. Sarcina mai grea le-a revenit persoanelor private de libertate din cadrul Penitenciarului Pelendava şi al celui de Maximă Siguranţă. Deţinuţii au coborât sub pod, să cureţe malurile. „Am găsit de toate aici: sticle, feţe de masă, haine. Aruncam şi noi la ţară, dar acolo e o râpă care trebuie astupată şi toată lumea îşi ducea gunoaiele în locul ăla. Aici, zic că le-aruncă în apa curgătoare, că duce mizeria, dar s-au strâns toate sub pod“, a spus Petre Barbu, din cadrul Penitenciarului Pelendava. „Am făcut curăţenie şi în Parcul Corniţoiu. E dezastru acolo! E de vină întâi mentalitatea omului. Ştiţi cum e românul nostru, a mâncat, a aruncat! Degeaba face primăria curat şi pune coşuri de gunoi“, a adăugat bărbatul, închis pentru… un capac din carosabil, provocând 200 de lei prejudiciu şi primind trei ani condamnare!
La picioarele podului era greu să suporţi mirosul degajat de gunoaiele strânse lângă apă. „Dacă toţi aruncă… ar trebui să fie mobilizaţi mult mai mulţi oameni şi mai des“, a declarat şi Alexandru Paţachia. Acesta recunoaşte că obişnuia să arunce pachete de ţigări sau altceva dacă nu era coş de gunoi în apropiere: „Acum n-ar trebui să mai fac aşa, că am văzut cum e la muncă“. Ionel Tudosie şi-a amintit şi el că, dacă nu zărea un coş, arunca şi pe stradă. „Când mergeam la grătar, nu se întâmpla la fel. Strângeam, că aşa fusesem învăţat“.

Gunoaie în metri cubi

Zona Popoveni a fost de departe cel mai îmbâcsit punct, de acolo fiind ridicaţi şi transportaţi la rampa de gunoi de la Mofleni 600 mc de gunoi, în 30 de curse. „La Făcăi au fost strânşi 24 de metri cubi, la fel ca de la ANL-urile de pe Potelu“, a precizat Dan Petre, directorul tehnic al Serviciului Public de Salubritate. Ieri, la orele amiezii, de la ieşirea spre Calafat se adunaseră 144 de metri cubi de deşeuri.
 

Exit mobile version