Acasă Actualitate Profesorii din Gorj vor greva generala

Profesorii din Gorj vor greva generala

• Vasile Mija, vicepresedinte al Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamint (FSLI), propune, in premiera, ca si cadrele didactice sa primeasca lapte si corn
• Un profesor este platit cu doi euro pe zi, din care trebuie sa manince, sa achite intretinerea si restul facturilor, dar sa se si imbrace si sa puna ceva pe masa de Sarbatori • Vasile Mija, liderul de sindicat al cadrelor didactice din judet, a declarat ca aproximativ 100 de profesori de la Centrul de Plasament din Tirgu Jiu vor fi trimisi in somaj din cauza reorganizarii institutiei • La primul semnal primit de la federatia de care apartin, profesorii vor declansa protestele

Cadrele didactice din Gorj au ajuns la limita rabdarii si, in cazul in care nu le vor fi satisfacute revendicarile, vor declansa greva generala.

Conducerea filialei judetene a Sindicatelor Libere din Invatamint, reprezentata de profesorul Vasile Mija, care este si vicepresedinte al FSLI, a realizat un sondaj printre profesori pentru a afla care este starea lor de spirit inainte de Sarbatori. Aproape 80% s-au declarat de acord cu declansarea grevei generale.

Liderul UJSL Gorj a afirmat ca profesorii o duc din ce in ce mai greu, indexarile salariale fiind nesemnificative in raport cu cresterea inflatiei. In prezent, un profesor din Gorj este nevoit sa se descurce cu doi euro pe zi, salariul mediu lunar fiind de aproximativ 64 de euro.

Liste facute si refacute

Principala nemultumire a profesorilor gorjeni este legata de salariile mici, dar si de anumite metodologii de lucru, care, in opinia profesorilor, ar trebui imbunatatite.

„Ce poate sa faca un profesor cu un salariu de doi euro pe zi? Ce isi poate cumpara un profesor cu banii astia? Cel mai mic salariu din Gorj, care se ia in invatamint, este de 2,7 milioane de lei. Eu cred in continuare ca este vorba doar de o gluma si se va intra in normal. Cu ce sa isi cumpere mincare acesti oameni, dar sa mai faca si altceva? O solutie ar fi ca si profesorii sa primeasca acel pachetel, cum primesc copiii. Asta i-ar mai tine si pe dascali linga scoala si poate i-ar mai motiva. In prezent, o problema care pare ca nu are rezolvare este cea de la Centrul de Plasament din Tirgu Jiu. Avem acolo 100 de oameni despre care nu stim ce soarta vor avea. Pe toti ii paste somajul. Institutia trebuie sa se desfiinteze si sa fie infiintate unitati mici de tip familial. S-au facut tot felul de liste, s-au refacut. Este posibil sa se fi activat si un sistem al pilelor. Noi nu stim cine va ajunge pe acele liste. Speram sa fie respectata legea. Este posibil sa existe si redistribuiri de personal“, a declarat Vasile Mija.

Cu toate ca era posibil ca profesorii sa primeasca bani in aceasta luna, liderul de sindicat Mija a precizat ca acestia vor incasa al 13-lea salariu in luna ianuarie a anului viitor.

Exit mobile version