Flash

Tinerii si batrinii isi doresc filme la cinema

De mai multi ani, dupa ce au disparut aparatele de proiectie din cinematografele doljene, satenii simt tot mai mult nevoia sa se delecteze in fata marelui ecran. S-au cam saturat si de telenovele, de talk-show-uri si de alte programe TV. „Avem un club in centrul comunei, amenajat pentru tinerii care vor sa se delecteze cu un joc de sah, o partida de table sau de tenis de masa. Dar se simte nevoia si unui film pe marele ecran, cel putin o data pe saptamina. Am cerut si sper sa gasim intelegere la regia de difuzare a filmelor sa ne trimita caravana cu aparatul de proiectie macar simbata sau duminica. Locuitorii din Birca mai au parte si de spectacole, de muzica usoara sau populara. Acum trei saptamini, a fost spectacol cu Ansamblul Maria Tanase si a fost sala arhiplina. Vin oamenii, si tineri si batrini, ca oricum la sfirsit de saptamina nu prea au ce face acasa“, a spus Marin Popa, primarul din Birca.

Dupa zeci de ani, la sate nu vor mai ramine decit ciulinii

Autoritatile locale din mediul rural sint ingrijorate de imbatrinirea populatiei si de scaderea numarului locuitorilor. La Birca, dupa recensamintul de anul acesta, desi numarul locuintelor a ramas aproximativ acelasi, respectiv 1.600, numarul locuitorilor s-a micsorat cu aproape 500. „Avem 4.500 de locuitori, iar media de virsta este de 50 de ani. Batrinii nu traiesc, in general, mai mult de 70-75 de ani, iar numarul copiilor a scazut foarte mult. Este ingrijorator faptul ca populatia este imbatrinita“, a spus Marin Popa, primarul comunei. „Veteranii“ urbei spun ca s-au schimbat mult vremurile si, daca acum citeva zeci de ani nu era familie care sa aiba cel putin trei – patru copii, acum nimeni nu-si mai „permite“ sa creasca un copil. Daca evolutia demografica va continua sa fie descendenta si in perioada urmatoare, specialistii cred ca, peste citeva zeci de ani, la sate nu vor ramine decit casele parasite si ciulinii.

Bataie pe ajutoare sociale

Ziua cind se dau ajutoarele sociale este cea mai grea din luna pentru cei care se afla in capul treburilor, la Birca. De cele mai multe ori se lasa cu geamuri sparte, usi fortate, injuraturi si amenintari. „Fata de alte comune stam bine la plata ajutoarelor sociale. Avem 420 de dosare si am platit pe ultimele patru luni. Dar este nebunie atunci cind vin sa incaseze banii, se inghesuie, mai sparg si geamurile si abia ii putem stapini. Noroc ca avem zece gardieni publici ai primariei care ne ajuta si care incearca sa mentina ordinea atunci cind se dau banii pe ajutoarele sociale“, a precizat Stefan Trifan, viceprimarul din Birca.

Exit mobile version