Acasă Razboi Ucraina Zelenski şi Grossi, în vizită în regiunea Zaporojie

Zelenski şi Grossi, în vizită în regiunea Zaporojie

Zelenski şi Grossi, în vizită în regiunea Zaporojie
Zelenski şi Grossi, în vizită în regiunea Zaporojie

Volodimir Zelenski şi directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, s-au întâlnit la o staţie hidroelectrică din regiunea Zaporojie, unde preşedintele ucrainean s-a deplasat luni, „în prima linie” pe frontul sudic, relatează AFP.

„Am avut cu dl. Zelenski o discuţie bună despre protecţie” la această staţie şi „despre angajaţii săi”, a scris Grossi într-o postare pe Twitter, adăugând o fotografie cu ei doi.

Cei doi lideri s-au deplasat la o centrală hidroelectrică la Dniepr, însărcinată cu alimentarea centralei nucleare, ocupată de armata rusă şi deseori supusă unor întreruperi de curent.

Zelenski s-a afişat în regiunea Zaporojie, „în prima linie”

Anterior, Zelenski s-a afişat în regiunea Zaporojie, „în prima linie” pe frontul sudic.

„Regiunea Zaporojie. Poziţii în prima linie. Sunt onorat să fiu aici astăzi, alături de militarii noştri”, a transmis el pe contul său de Telegram, însoţindu-şi mesajul cu un video în care se vede cum le oferă medalii soldaţilor.

„Vă mulţumesc că ne protejaţi statul şi pe noi. Vă mulţumesc că ne protejaţi locuinţele, integritatea teritorială şi viaţa în Ucraina”, le-a spus el militarilor, conform unui comunicat al preşedinţiei ucrainene.

Săptămâna trecută, Zelenski s-a deplasat în regiunea Herson (sud), ocupată parţial de Rusia, după ce a fost în apropiere de Bahmut, epicentru al luptelor în Est, şi în regiunea Harkov (nord-est).

Zelenski s-a declarat „sigur” de o victorie a Ucrainei în faţa Rusiei

Pe Telegram, Zelenski s-a declarat „sigur” de o victorie a Ucrainei în faţa Rusiei, după mai mult de un an de război cu armata rusă.

Conform preşedinţiei ucrainene, Zelenski s-a deplasat luni la postul de comandă al grupului operaţional de trupe pentru regiunea Zaporojie. De asemenea, a avut loc o reuniune cu responsabili militari din regiune, a adăugat sursa citată

Exit mobile version