16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
PoliticaNational

National - Pagina 151

ȘTIRI GdS

Ministrul Justiţiei a demis conducerea Penitenciarului Drobeta-Turnu Severin

Minstrul Jusțitiei, Cătălin Predoiu, l-a demis pe directorul Penitenciarului Drobeta-Turnu Severin, din cauza căruia a fost eliberat Ion Turnagiu,...

Raluca Turcan: Am dat drumul la marile proiecte de apă şi canalizare în toată ţara

Viceprim-ministrul Raluca Turcan a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, la Târgovişte, că au fost demarate în toată ţara...

Ședință de Guvern pentru aprobarea prelungirii stării de alertă

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de marţi prelungirea stării de alertă, potrivit unor surse guvernamentale. Anterior deciziei, va avea...

PNL cere votarea legii care interzice liberarea condiționată a criminalilor

Liberalii au cerut luni punerea pe ordinea de zi a Camerei Deputaților și votarea în regim de urgență a...

Camera Deputaților dezbate legea de prelungire a mandatelor aleşilor locali

Camera Deputaţilor dezbate, luni, începând cu ora 12.00, proiectul de lege care prevede prelungirea mandatelor aleşilor locali. Din cauza epidemiei...

PSD vrea o stare de alertă ”de maximum 15 zile”

PSD nu va vota prelungirea stării de alertă în formula actuală, a anunțat purtătorul de cuvânt al partidului, Lucian Romașcanu. Printre măsurile...

Din 15 iunie, CFR pune în circulație trenurile internaționale pe ruta Craiova-Vidin

CFR repune în circulație trenurile internaționale pe ruta Craiova -Vidin

SOCIAL MEDIA

105,100FaniÎmi place
3,160CititoriConectați-vă
713CititoriConectați-vă
34,600AbonațiAbonați-vă

Știri de ultima oră

ȘTIRI VIDEO GdS