Acasă Politica National Preşedintele Klaus Iohannis, vizită oficială în Bulgaria

Preşedintele Klaus Iohannis, vizită oficială în Bulgaria

Klaus Iohannis: Nu avem spitale de arşi pentru că, poate, promisiunile au fost prea mari
Klaus Iohannis: Nu avem spitale de arşi pentru că, poate, promisiunile au fost prea mari

Preşedintele Klaus Iohannis ajunge, mâine, în Bulgaria pentru a discuta cu omologul său despre aderarea la spaţiul Schengen. Cei doi şefi de stat vor semna şi o declaraţie comună.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, vizita are loc în continuarea dialogului susţinut la nivel înalt dintre România şi Bulgaria, atât în ceea ce priveşte cooperarea bilaterală, cât şi în plan european şi euroatlantic, având în vedere mai ales provocările de securitate generate de războiul din Ucraina.

”Punctul central al vizitei va fi ridicarea relaţiei româno-bulgare la nivel de Parteneriat Strategic, prin semnarea de către Preşedinţii României şi Bulgariei a unei Declaraţii comune în acest scop. Parteneriatul Strategic este rezultatul interesului reciproc al României şi Bulgariei, ca state vecine şi prietene, de intensificare a  cooperării în numeroase domenii de interes comun, şi stabileşte direcţiile de dezvoltare viitoare a cooperării româno-bulgare”, se arată în comunicatul oficial, conform observatornews.ro.

Declaraţia de Parteneriat Strategic prevede intensificarea dialogului politic bilateral, încurajarea schimburilor economice şi a cooperării transfrontaliere, îmbunătăţirea conectivităţii şi a infrastructurii dintre cele două ţări, promovarea proiectelor dedicate dezvoltării regiunii Dunării, asigurarea securităţii energetice, promovarea energiei verzi.

De asemenea, Declaraţia se referă la cooperarea în domeniul afacerilor europene, precum şi la colaborarea întărită în domeniile apărării şi securităţii, în contextul dificultăţilor numeroase provocate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, pentru a asigura susţinerea în continuare a Ucrainei, întărirea Flancului Estic al NATO şi restabilirea unui climat de securitate în regiunea Mării Negre, precizează Administraţia Prezidenţială. 

Printre subiectele de pe agenda de discuţii a celor doi şefi de stat se află dezvoltarea schimburilor economice şi a investiţiilor, analizarea stadiului proiectelor transfrontaliere dedicate îmbunătăţirii infrastructurii fluviale şi rutiere, precum şi avansarea proiectelor în domeniul energetic, menite să crească independenţa şi securitatea energetică a celor două ţări.

Klaus Iohannis şi omologul său bulgar vor discuta şi despre aderarea României şi Bulgariei la Schengen

Preşedintele Klaus Iohannis şi omologul său bulgar vor discuta şi despre obiectivul comun al aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen şi vor reconfirma hotărârea fermă de a continua demersurile în vederea adoptării unei decizii pozitive în cursul acestui an, mai anunţă Cotroceniul. 

De asemenea, cei doi înalţi oficiali vor aborda şi aspecte legate de combaterea migraţiei ilegale şi protejarea mai eficientă a frontierelor externe ale Uniunii Europene, pornind de la deciziile adoptate la Consiliul European din februarie.

Războiul de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi consecinţele acestuia, alături de sprijinul susţinut pentru Ucraina şi Republica Moldova, se vor afla pe agenda celor doi lideri. Va fi abordat, totodată, stadiul pregătirii Summitului NATO de la Vilnius.

Exit mobile version