Acasă Politica National Parlamentul a adoptat legea care pedepsește încălcarea ordinului de protecție

Parlamentul a adoptat legea care pedepsește încălcarea ordinului de protecție

Plenul Parlamentului au votat preşedinţii CA ale SRR şi SRTv

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în unanimitate, în calitate de for decizional, inițiativa legislativă potrivit căreia persoanele care încalcă măsurile dispuse prin ordinul de protecţie constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Propunerea legislativă a fost inițiată de deputatele Mihaela Huncă, Gabriela Podaşcă și Oana Vlăducă, membre ale Pro România.

Proiectul modifică Legea 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice şi are ca obiect de reglementare instituirea asistenţei juridice obligatorii a persoanei care solicită emiterea ordinului de protecţie, precum şi înăsprirea pedepsei pentru persoanele care încalcă ordinul de protecţie.

„Asistenţa juridică a persoanei care solicită ordinul de protecţie este obligatorie. (…) Dacă victima nu are avocat, i se va
acorda asistenţă juridică din oficiu”, se arată în legea adoptată.

Acesta mai menţionează că încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie şi prin ordinul de protecţie provizoriu constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Proiectul a fost adoptat şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz. Actul normativ urmează să fie transmis președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.

Exit mobile version