Acasă Politica International Putin, urmărit penal internațional, merge în Turcia să se vadă cu Erdogan

Putin, urmărit penal internațional, merge în Turcia să se vadă cu Erdogan

Putin, urmărit penal internațional, merge în Turcia să se vadă cu Erdogan
Putin, urmărit penal internațional, merge în Turcia să se vadă cu Erdogan

Dictatorul rus, Vladimir Putin, urmărit penal internațional, va vizita Turcia şi va purta discuţii cu liderul turc, Erdogan, după simulacrul de alegeri care va avea loc în Rusia în martie, a transmis, luni, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Conform purtătorului de cuvânt al lui Putin, „agendele celor doi sunt mult prea încărcate pentru a se întâlni înainte de alegerile din Rusia”. Totodată, după cum au informat autorităţile turce, Putin l-a sunat, luni, pe Erdogan pentru a-l felicita cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani. În cadrul convorbirii telefonice, Putin i-a mulţumit lui Erdogan pentru „contribuţia sa la progresul relaţiilor dintre Turcia şi Rusia pe o bază amicală”, a transmis președinția turcă într-un comunicat, potrivit digi24.ro.

Turcia și Rusia au relații de amiciție de mai multă vreme

Turcia și Rusia au relații de amiciție de mai multă vreme, în ciuda invaziei sângeroase din Ucraina și a faptului că Turcia este stat membru al NATO. Turcia este, alături de Ungaria, singura ţară dintre cei 31 de membri ai NATO care nu a trimis ajutoare militare Ucrainei pentru a-i permite să se apere de agresiunea Rusiei.

Citește şi: Guvernul palestinian din Cisiordania a demisionat

Exit mobile version