Acasă Politica International Emmanuel Macron, invitatul special al lui Joe Biden la Casa Albă

Emmanuel Macron, invitatul special al lui Joe Biden la Casa Albă

După trei ore de convorbiri, Macron şi Biden şi-au reafirmat hotărârea de a susţine Ucraina şi de a trage la răspundere Rusia pentru crime de război
După trei ore de convorbiri, Macron şi Biden şi-au reafirmat hotărârea de a susţine Ucraina şi de a trage la răspundere Rusia pentru crime de război

Preşedintele Joe Biden şi prima doamnă, Jill, au oferit un somptuos dineu de stat în onoarea înalţilor oaspeţi francezi, Emmanuel Macron şi soţia sa Brigitte. A fost primul asemenea eveniment de la Casa Albă după mai bine de trei ani de întrerupere, din cauza pandemiei. Printre invitaţi s-au aflat zeci de vedete ale politicii, afacerilor, muzicii şi filmului. 

Anterior, după trei ore de convorbiri, Macron şi Biden şi-au reafirmat hotărârea de a susţine Ucraina şi de a trage la răspundere Rusia pentru crime de război. Macron a declarat, totuşi, că va menţine comunicarea cu Vladimir Putin pentru a preveni escaladarea conflictului. Iar Joe Biden a spus că este şi el gata să discute cu Putin, dar numai dacă acesta va arăta că doreşte să pună capăt războiului, ceea ce, până acum, nu a făcut. 

„Sunt gata să vorbesc cu Putin în cazul în care caută o modalitate de a pune capăt războiului. Nu a făcut-o încă”, a declarat preşedintele SUA în cadrul unei conferinţe de presă cu omologul său francez.”Dacă s-ar întâmpla acest lucru, atunci, în consultare cu prietenii mei francezi şi ai NATO aş fi bucuros să mă aşez împreună cu Putin să văd ce are de gând. Nu a făcut-o încă”, a continuat Joe Biden.

Exit mobile version