Acasă Eveniment Focul a mistuit cinci milioane de hectare de vegetație

Focul a mistuit cinci milioane de hectare de vegetație

Focul a mistuit suprafeţe întinse din partea de sud-est a Australiei, iar autorităţile au evacuat oraşe întregi de pe coastă, inclusiv o zonă turistică foarte populară.

Înfiorător este că mii de oameni sunt în acest moment înconjurați de flăcări. 19 oameni au murit până acum. În plus, 500 de milioane de animale au murit, un număr care a șocat întreaga lume. Riscul încă este prezent, deoarece vremea secetoasă și caniculară favorizează incendiile.

De asemenea, 1.400 de case și cinci milioane de hectare de vegetație au fost distruse de flăcări

Pentru sute de mii de australieni, dar şi turişti aflaţi în aceste zile pe coasta de sud-est, trecerea în noul an a părut Apocalipsa.

Din cauza incendiilor de vegetaţie scăpate de sub control, cerul a prins o culoare roşiatică, iar aerul este încărcat de fum. Mai multe localităţi au fost evacuate şi, ca la un semn, maşinile au cotropit şoselele. Oamenii au profitat de o scurtă perioadă de acalmie ca să-şi facă rezerve de combustibil şi de alimente.

Armata și Marina ajută la stingerea incendiilor, iar Canada și Statele Unite au trimis unități de pompieri voluntari. Dar furia localnicilor din zonele calamitate împotriva autorităților este enormă. A simțit-o chiar premierul Scott Morrison, care a fost încolțit de oamenii disperați.

„Nu o să primești niciun vot aici, amice. Ești un idiot. Cine crezi că votează cu liberalii pe aici? Nimeni”, i-a spus un localnic.

Prim-ministrul australian, Scott Morrison, a fost nevoit să scurteze o vizită într-un oraș răvășit de foc, după ce localnicii supărați l-au admonestat pentru reacţia guvernului la dezastrul din ţară.

Localnicii au spus că a făcut foarte puțin pentru a ajuta Cobargo în New South Wales, unde două persoane au murit la începutul acestei săptămâni și multe și-au pierdut casele.

Premierul a spus că „nu este surprins de reacţia oamenilor”.

Premierul a declarat stare de urgență timp de o săptămână.

Exit mobile version