Acasă Politica International Premierul Canadei își cere scuze după apariția pozei cu el îmbrăcat în...

Premierul Canadei își cere scuze după apariția pozei cu el îmbrăcat în Aladin

Premierul Canadei și-a cerut scuze după ce o poză în care apare îmbrăcat în Aladin a apărut în spațiul public. Justin Trudeau a fost acuzat de rasism, potrivit The Guardian. Poza a fost făcută la o petrecere în 2001, pe vremea când Trudeau era profesor. Incidentul are loc în contextul în care luna viitoare au loc alegeri generale, notează Guardian.

O fotografie în care Trudeau are fața, gâtul și mâinile vopsite maro și poartă un turban a fost făcută publică de revista Time. Fotografia face parte dintr-un album al școlii la care premierul a predat la vremea respectivă, când avea 29 de ani.

”Îmi cer scuze”, a spus premierul Canadei, la scurt timp după publicarea fotografiei. ”Regret profund că am făcut asta, nu trebuia. La vremea respectivă nu am considerat că este ceva rasist”.

Premierul nu a precizat dacă ia în calcul o eventuală demisie.

„În 2001 eram profesor la Vancouver și am participat la o gală de sfârșit de an a cărei tematică era o mie și una de nopți, astfel încât m-am deghizat în Aladdin și m-am machiat. Nu ar fi trebuit să fac asta. Îmi pare foarte rău”, a comentat premierul.

Exit mobile version