Acasă Politica Europa Macron a promulgat legea cu privire la reforma sistemului de pensii

Macron a promulgat legea cu privire la reforma sistemului de pensii

Preşedintele francez Emmanuel Macron a promulgat legea cu privire la reforma sistemului de pensii, potrivit Reuters. Legea prevede creşterea vârstei de pensionare cu doi ani.

Reforma emblematică a pensiilor a președintelui francez Emmanuel Macron va intra rapid în vigoare, au declarat oficiali vineri. Legea a primit aprobarea Consiliului Constituțional, în ciuda lunilor de proteste de stradă și greve.

Controversatul act normativ a fost publicat în Jurnalul Oficial. Noua lege, care prevede creşterea vârstei de pensionare de la 62 de ani la 64 de ani. Această lege este profund nepopulară în Franţa şi a declanşat ample proteste în ultimele săptămâni în această ţară.

Macron avea la dispoziţie 15 zile pentru a semna legea după validarea celor mai multe măsuri incluse în reforma sistemului de pensii de către Consiliul constituţional francez.

”Codul securităţii sociale este astfel modificat. În primul alineat, cuvintele ‘şaizeci şi doi’ sunt înlocuite cu ‘şaizeci şi patru’ ”, indică textul noului act normativ.

Separat, Consiliul constituţional a respins o propunere a opoziţiei de a organiza un referendum asupra reformei pensiilor. O nouă cerere pentru referendum a fost depusă şi ar urma să fie analizată de Consiliu la începutul lunii mai.

Protestatarii s-au adunat în fața Primăriei Parisului ținând pancarte pe care scria „climat de furie” și „greve fără încetare până când reforma nu va fi retrasă”, semn că este puțin probabil ca verdictul Consiliului să pună capăt furiei larg răspândite față de Macron și reforma sa.

Unele coșuri de gunoi au ars în timp ce mărșăluiau prin Paris, cântând un scand popular printre protestatarii anti-Macron: „Suntem aici, suntem aici, chiar dacă Macron nu vrea, suntem aici”.

Citește și: Mehedinți: Un bărbat a fost rănit grav în Gura Văii

Exit mobile version