Acasă Politica Nicu Popescu a demisionat din funcția de ministru de Externe al R....

Nicu Popescu a demisionat din funcția de ministru de Externe al R. Moldova

Nicu Popescu a demisionat din funcția de ministru de Externe al R. Moldova
Nicu Popescu a demisionat din funcția de ministru de Externe al R. Moldova

Şeful diplomaţiei Republicii Moldova, Nicu Popescu, a anunţat miercuri că demisionează din funcție. Acesta a afirmat că şi-a îndeplinit obiectivul de a conduce ţara spre Uniunea Europeană, un proces pe care pro-ruşii au ameninţat că îl vor inversa.

Demisia lui Popescu era aşteptată, iar presa locală a scris că acesta ar putea fi numit negociatorul-şef al ţării cu Bruxelles-ul, informează News.ro.

Analiştii au lăudat rolul pe care Nicu Popescu l-a avut în susţinerea eforturilor preşedintei Maia Sandu de a apropia ţara de Uniunea Europeană.

Unele surse au spus că Popescu a decis să demisioneze pentru a petrece mai mult timp cu familia sa, care locuieşte în Franţa.

Decizia sa vine într-un moment sensibil pentru Moldova

Decizia sa vine într-un moment sensibil pentru Moldova, unde taxele vamale pe care de la 1 ianuarie Transnistria trebuie să le plătească la bugetul Republicii Moldova au stârnit nemulţumire şi au fost întâmpinate săptămâna aceasta de un apel la pregătire militară din partea separatiştilor pro-ruşi. Miercuri ei au organizat un miting de protest.

Nicu Popescu a dat asigurări că, în continuare, va contribui la eforturile autorităţilor Republicii Moldova de a aduce ţara în Uniunea Europeană şi de a asigura pacea. Oficialul a evitat să comunice dacă va avea sau nu o funcţie publică. Deocamdată, Popescu a spus că are nevoie de o pauză „doar de la acest post” de la conducerea Ministerului de Externe, scrie NewsMaker.

Mihai Popşoi, noul ministru de Externe al Republicii Moldova

În funcția de ministru de Externe al Republicii Moldova a fost numit Mihai Popşoi, deputat al partidului de guvernământ PAS şi vicepreşedinte al Parlamentului.

Popşoi, 36 de ani, are un doctorat în studii politice la Universitatea din Milano, Italia. Până a intra în Parlament, acesta a oferit consultanţă politică mai multor organizaţii internaţionale. De asemenea, potrivit CV-ului său, Popşoi a lucrat ca manager de proiect la Centrul NATO din Moldova, precum şi analist politic la Ambasada SUA din Moldova.

Citeşte şi: Premierul anunță că Guvernul va menține prețurile plafonate la alimentele de bază

Exit mobile version