Deputații de opoziție pro-ruși din Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) din Republica Moldova au provocat joi tensiuni în Parlamentul de la Chișinău în momentul dezbaterii unui proiect al majorității pentru promovarea limbii române, transmite TV8.
Astfel, proiectul PAS (pro-occidentali, la putere) pentru înlocuirea în textul legilor Republicii Moldova și în Constituție a sintagmei „limba moldovenească” cu sintagma „limba română” a dus la blocarea tribunei și îmbrânceli din partea deputaților BCS.
Proiectul de lege a fost votat în prima lectură
În ciuda scandalului, proiectul de lege a fost votat în prima lectură, potrivit TV8. Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie votat și în a doua lectură de parlamentul unicameral al Moldovei, apoi promulgat de președintele republicii.
Proiectul mai prevedere ca Sărbătoarea Națională „Limba noastră”, așa cum este denumită în prezent în Hotărârea Parlamentului cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare și zilele de odihnă și în Codul muncii, să se numească „Limba română”.