Acasă Politica Joe Biden, în favoarea unei graniţe deschise între Marea Britanie şi Irlanda

Joe Biden, în favoarea unei graniţe deschise între Marea Britanie şi Irlanda

Președintele SUA anunță că retrage Rusiei clauza națiunii celei mai favorizate și impune noi sancțiuni
Președintele SUA anunță că retrage Rusiei clauza națiunii celei mai favorizate și impune noi sancțiuni

Preşedintele ales al SUA, Joe Biden, a declarat marţi că nu vrea să vadă o graniţă păzită între Irlanda şi Marea Britanie. Acesta a adăugat că a discutat anterior problema cu prim-miniştrii britanic şi irlandez, dar şi cu alţi lideri europeni, potrivit Reuters.

Joe Biden a subliniat importanţa protejării acordului de pace privind Irlanda de Nord în procesul Brexit în cadrul unei discuţii telefonice cu premierul britanic Boris Johnson la începutul lunii, după ce candidatul Partidului Democrat a câştigat alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie.

„Nu vrem o graniţă păzită”

Biden le-a spus jurnaliştilor din Wilmington, Delaware, că frontiera trebuie să fie deschisă.”Nu vrem o graniţă păzită”, a răspuns el, întrebat de un reporter despre ce le-ar spune negociatorilor Brexit.

Executivul britanic negociază un acord comercial cu Uniunea Europeană

Executivul britanic al premierului Boris Johnson negociază un acord comercial cu Uniunea Europeană susţinând, în acelaşi timp, că este dispus să părăsească Uniunea şi în absenţa convenirii unei înţelegeri. Asta ar putea complica situaţia sensibilă de la graniţa provinciei britanice a Irlandei de Nord cu Irlanda, singura frontieră terestră a Regatului Unit cu UE.

Johnson a propus în septembrie o lege care ar încălca prevederile protocolului referitor la Irlanda de Nord din tratatul Brexit

Johnson a propus în septembrie o lege care ar încălca prevederile protocolului referitor la Irlanda de Nord din tratatul Brexit care urmăresc să evite o frontieră vamală fizică între provincia britanică şi Irlanda, stat membru al UE.

Joe Biden, care a vorbit despre importanţa moştenirii sale irlandeze, a avertizat în urmă cu câteva luni, în calitate de candidat la preşedinţie, că Marea Britanie trebuie să onoreze Acordul din Vinerea Mare (1998) în procesul retragerii sale din blocul european, altfel neputând exista un acord comercial separat cu SUA.

Johnson nu s-a întâlnit niciodată pe Biden, iar comentatorii au sugerat că premierul britanic va trebui să depună eforturi considerabile pentru a construi o „relaţie specială” cu Washingtonul, aliatul istoric al Londrei.

Premierul Irlandei a declarat că speră în conturarea unui acord de liber schimb în contextul Brexit

Premierul Irlandei a declarat luni că speră în conturarea unui acord de liber schimb în contextul Brexit până la sfârşitul acestei săptămâni, în pofida „divergenţelor fundamentale” existente între părţi, menţionate de negociatorul UE. 

Exit mobile version