Acasă Politica Dăncilă, întâlnire în SUA cu reprezentanți ai Băncii Mondiale

Dăncilă, întâlnire în SUA cu reprezentanți ai Băncii Mondiale

Premierul Viorica Dăncilă începe astăzi vizita în SUA, şi primul lucru pe ordinea de zi este întâlnirea cu primarul orașului Jersey, dar și cu reprezentanți ai Băncii Mondiale și ai Comitetului American al Evreilor. Ultima vizită a doamnei Dăncilă în SUA a generat un veritabil scandal politico-diplomatic, legat de mutarea ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, scrie HotNews.

La ora 11, ora României, premierul va avea o întrevdere cu Steven Fulop, primarul orașului Jersey, discuțiile urmând să aibă loc la sediul Misiunii Permanente a României la ONU. Vor urma discuții cu Ezra Friedlander, președintele Comisiei de Comemorare a Acordului de Pace de la Camp David între Egipt și Israel și apoi o întâlnire cu conducerea Băncii Mondiale, în condițiile în care din delegația sa face parte și ministrul finanțelor Eugen Teodorovici.

Întâlnirea cu conducerea Băncii Mondiale se va încheia cu ceremonia de semnare a Acordului de împrumut, destinat „Programului pe bază de rezultate (tip PforR) în sectorul sanitar”, dintre România si Banca Internațională pentru Reconstrucție si Dezvoltare.

Începând cu ora 14, Dăncilă se va întâlni cu președintele Consiliul de Administrație al American Jewish Committee (AJC), David Harris, American Jewish Committee organizând un prânz de lucru în onoarea premierului. Prima zi a vizitei se va încheia cu participarea la ”Gala Dinner” oferită de Arthur Schneier Rabinul Șef al SUA.

A doua vizită a premierului în SUA

Este a doua oară când Viorica Dăncilă merge într-o vizită în SUA. Prima a avut loc în martie și a stârnit un veritabil scandal politico-diplomatic, după ce premierul anunța, la conferința Comitetului Americano-Israelian pentru Politici Publice (AIPAC), că va muta ambasada României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.

Sunt încântată să anunț astăzi, în fața audientei AIPAC că după finalizarea analizei de către toți actorii constituționali implicați în procesul decizional din țara mea și în deplin consens, eu, ca prim-ministru al României, și Guvernul pe care-l conduc vom muta ambasada României la Ierusalim, capitala Israelului, a declarat Viorica Dăncilă, susținând că Guvernul României a inițiat un proces de evaluare a oportunității mutării ambasadei la Ierusalim, după ce SUA au făcut acest lucru.

Dăncilă va efectua o vizită în Statele Unite ale Americii în perioada 22 – 29 septembrie. Şeful Executivului va avea o întrevedere şi cu vicepreşedintele SUA Mike Pence, la care va semna cu oficialul american un acord în domeniul energetic.

Raluca-Maria Nedelea

Exit mobile version