Acasă Horoscop Horoscop

Horoscop

BERBEC
Este o zi amuzantă în care aveţi chef de distracţie şi nu prea luaţi nimic în serios. Vă cuprinde spiritul vacanţelor şi vă comportaţi ca un copil pus pe şotii la orice. E nevoie şi de astfel de atitudini vesele, pentru că nu are rost să vă împovăraţi cu probleme şi griji, fiindcă orice piedică ar putea fi depăşită mult mai uşor dacă o priviţi cu zâmbetul pe buze.

TAUR
Cariera dumneavoastră depinde mult de decizia pe care o luaţi acum, ca atare nu vă grăbiţi să daţi un răspuns la primul impuls. Mai gândiţi-vă, mai informaţi-vă, mai studiaţi, pentru că e un punct care va marca etapele viitoare ale unui proiect important.

GEMENI
Este o zi furtunoasă, cu multă agitaţie, cu replici tăioase, cu gesturi bruşte. Nici nu le toleraţi la alţii, dar nici pe ale dumneavoastră nu le puteţi controla eficient. Orice interacţiune cu oamenii de aceeaşi vârstă se poate solda cu dispute pe marginea unor păreri extrem de variate.

RAC
Nu acţionaţi la furie sau la mânie, pentru că nu raţionaţi foarte limpede şi riscaţi să greşiţi. Staţi şi chibzuiţi înainte de a face vreun pas mai departe, pentru că tot ce faceţi la nervi nu e cea mai bună variantă. Cereţi o perioadă de gândire, chiar dacă sunteţi strâns cu uşa de termene limită.

LEU
Sunteţi foarte îngrijorat pentru nişte chestiuni de serviciu sau din cauza unei relaţii care merge defectuos de la o vreme, dar nu cumva vă stresaţi degeaba? Aveţi nevoie de puţină relaxare, şi ştiţi de unde puteţi primi azi energia pozitivă care să vă remonteze cel mai rapid?

FECIOARĂ
Primiţi o veste bună cu efect mobilizator asupra dumneavoastră. Vă dă alt chef de acţiune, mai mult curaj să ieşiţi în faţă şi să spuneţi ce ştiţi şi când vedeţi ce bine evoluează lucrurile sunteţi din ce în ce mai sigur pe reuşita finală spre care vă îndreptaţi.

BALANŢĂ
Gata, ce aţi semănat în ogorul fertil e deja acolo, aşteaptă să încolţească, deci nu mai aveţi ce schimba. De acum doar trebuie să îngrijiţi acest sol cu răbdare, cu tot ce este necesar viitoarei recolte, dar ce a fost mai important, primul pas, ideea, decizia, sămânţa primordială, e deja plantată.

SCORPION
Sunteţi persoana cea mai potrivită să preluaţi frâiele unei acţiuni pentru că aveţi real talent de lider. Ceilalţi vă vor urma orbeşte, dând dovadă de maximă încredere faţă de sensul pe care îl arătaţi. Ştiţi ce spuneţi, aveţi curajul de a lua decizii şi pentru alţii, deci aveţi toate calităţile adecvate unui conducător!

SĂGETĂTOR
Vindecarea trupului şi a sufletului depind de… minte! De acolo, din modul dumneavoastră de a gândi, se ivesc cele mai bune tratamente pentru starea actuală, ca atare, pentru a vă simţi din nou în formă şi a vă recăpăta energia, trebuie doar să luaţi o decizie limpede şi clară.

CAPRICORN
Vă supără mult atitudinea recalcitrantă a unui prieten care e pus pe harţă şi ridică tonul la oricine. Nu meritaţi asemenea tratament, când vă purtaţi cu el calm şi prietenos, dar din păcate nu aveţi parte de tovarăşi de discuţie prea amabili. Nervozitatea se resimte în orice gest, în orice cuvânt, încât presimţiţi că se vor declanşa animozităţi grave.

VĂRSĂTOR
Deşi sunteţi una din zodiile cele mai sociabile şi mai comunicative, azi parcă nu vă mai găsiţi cuvintele pentru a vă face înţeles. Vă aflaţi într-un anturaj numeros cu care nu prea aveţi multe în comun.

PEȘTI
Aveţi un real talent de consilier, de sfătuitor sau chiar de psiholog, deci cine vă are astăzi prin preajmă se poate declara fericit pentru tot ce primeşte de la dumneavoastră. Daţi dovadă de multă toleranţă, empatie, ştiţi să ascultaţi şi să daţi sfaturi, deci, dacă simţiţi ceva special în legătură cu problemele celor din faţă, spuneţi-le părerea cu sinceritate.

Gazeta de Sud este un ziar independent care are ca scop sprijinirea comunităţii oltenilor şi a valorilor acesteia. În cei 24 de ani de existenţă, a devenit cel mai citit cotidian regional din România.
Exit mobile version