Acasă Actualitate VIDEO.Război între localnicii din Golenţi şi Basarabi şi tirişti

VIDEO.Război între localnicii din Golenţi şi Basarabi şi tirişti

Sute de locuitori din satele doljene Basarbi şi Golenţi sunt revoltaţi împotriva staţionării tirurilor pe raza celor două localități.

Oamenii spun că sunt disperaţi din cauza mizeriei pe care o lasă şoferii de tir chiar în faţa porţilor, pe marginea drumului(DE79). Resturi de mâncare, sticle goale sau pline cu urină, cartoane şi hârtii, pungi zac pe marginea drumului european care traversează cele două localităţi. Localnicii spun că şoferii îşi fac nevoile pe marginea drumului european, nevoiţi fiind să stea zile întregi blocaţi în maşini.

Calvarul a început din luna februarie, când tirurile şi camioanele grele care aşteaptă să treacă frontiera în zona Calafat-Vidin au fost lăsate să staţioneze în interiorul localităţilor. Acestea se întind pe kilometri întregi şi dincolo de mizeria pe care o lasă în urma lor tiriştii, autovehiculele blochează accesul în curţi şi pe uliţe. O ambulanţă sau maşina de gunoi cu greu ajung pe uliţele satului. Acestea nu au acces din cauza coloanei de tiruri care blochează tot drumul.
Nemulţumiţi locuitorii au făcut petiţii semnate de sute de persoane pe care le-au adresat primăriei Calafat, Prefecturii, ministerelor de resort, serviciilor deconcentrate.

Coloana de tiruri blochează două sate din Dolj

„Şoferii de tiruri lasă foarte multă mizerie în urma lor. Nu au coşuri de gunoi, nu au toalete. Săptămânal stângem după ei tot felul de resturi, sticle goale, sticle cu urină, ambalaje. Pentru localnici nu este plăcut. Peste 270 de persoane am făcut o petiţie către mai multe instituţii, către primărie, către DSP Dolj, către Ministerul Transporturilor, către MAI. Nu avem nici o rezolvare, ne simţim ai nimănui. Şi primarul din Calafat a făcut solicitări către aceste instituţii, dar nu are nici un răspuns.
La începutul pandemiei, tirurile erau oprite în afara localităţii şi pentru noi locuitorii din Basarabi era foarte bine. Acum, şoferii blochează cu tirurile uliţele laterale, staţia de autobuz, trecerile de pietoni.

Sunt de înţeles, fiindcă sunt de zile bune pe drum, dar nu este corect să paralizeze un sat întreg şi aceeaşi situaţie este şi în Golenţi. Avem intrările în curţi blocate şi nu ne putem înţelege cu ei decât prin semne, că nu înţeleg limba română. Şanţurile de la Basarabi la Calafat sunt pline de gunoaie, este o mizerie cruntă. I-am spus primarului să pună coşuri de gunoi, să pună toalete ecologice ca să vină cumva în întâmpinarea nevoilor acestor şoferi”, explică un localnic din satul Basarbi.

Mizerie pe marginea drumului european în localitatea doljeană Basarabi

Primăria Calafat a bătut la toate uşile

La primăria Calafat doleanţele localnicilor din Golenţi şi Basarabi sunt cunoscute. Autorităţile, la rândul lor au încercat să găsească o rezolvare pentru înlăturarea acestui „focar de mizerie” din cele două sate. Primarul Dorel Mituleţu spune că a făcut şi el adrese către autorităţile centrale şi judeţene, a bătut şi la uşa prim-ministrului.

„Noi am făcut sesizări către ministerele de resort, către organele abilitate ale judeţului Dolj ca să ia măsuri cu privire la această situaţie. Am făcut solicitare şi la prim-ministru. Tirurile nu au ce să caute în localităţi. Oamenii au dreptate. Noi am făcut ce ţine de noi, am făcut curat, am pus nişte pubele. Nu am pus toalete fiindcă ar fi un dezastru. Important este ca autorităţile abilitate să înţeleagă că tirurile trebuie oprite în afara localităţii, aşa cum se făcea înainte. Aşa două localităţi sunt blocate din cauza acestor tiruri. În plus, ne gândim şi la faptul că aceste tiruri tranzitează toată Europa, în cazul acestei pandemii sunt un adevărat pericol pentru populaţie. Eu sunt alături de cetăţeni, îi înţeleg.

Am mers personal şi am depus sesizări, am făcut tot ce se poate legal. Am luat atitudine a doua zi după ce s-a decis lăsarea tirurilor în localitate. Noi suntem obişnuiţi cu trecerea tirurilor prin satele aparţinătoare Calafatului, dar staţionarea înseamnă altceva. Trebuie să reuşim să scoatem tirurile în afara localităţii”, spune primarul Calafatului Dorel Mituleţu.

Rezolvarea la IPJ Dolj?

Mergând pe firul sesizărilor adresate autorităţilor judeţene, de la Prefectura Dolj am aflat că rezolvarea ar fi pe masa IPJ Dolj.

„Prefectura Dolj a primit o adresă în luna februarie a.c. La rândul nostru am făcut o adresă către M.A.I. pentru a solicita un punct de vedere, ce se poate face în această situaţie, având în vedere că este un drum european şi ce măsuri se pot lua. S-a primit un răspuns din partea MAI pe care domnul prefect l-a transmis IPJ Dolj”, a precizat purtătorul de cuvânt al instituției prefectului Anca Ochianu.

Mai trebuie menționat că de curățenia și întreținerea drumurilor naționale și europene (respectivul drum fiind încadrat ca drum național, dar și european) se ocupă CNAIR. După cum arată DE79, angajații CNAIR nu au trecut și nu au văzut ce se întâmplă aici?

Exit mobile version