6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentAtacatorii din Rovine, la judecată

Atacatorii din Rovine, la judecată

Magistraţii de la Tribunalul Dolj au început, miercuri, judecarea dosarului în care au fost deferiţi justiţiei opt craioveni. Patru dintre ei sunt acuzaţi că, în ianuarie 2019, au atacat un bărbat cu săbiile şi bâtele, căruia i-au distrus maşina sub privirile mamei sale. Scandalul a avut loc în cartierul craiovean Rovine. În acelaşi dosar, doi craioveni sunt acuzaţi că au încercat să ia asupra lor faptele comise de doi dintre inculpaţi. Bărbatul bătut şi un amic al acestuia sunt acuzaţi că şi-au fluturat cuţitele pe stradă cu o zi înaintea atacului. Potrivit unor surse GdS, unul din inculpaţii din acest dosar a fost implicat în atacul de marţi, din Craioviţa Nouă.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, totul a început în seara zilei de 14 ianuarie 2019. Astfel, la un restaurant de pe strada A.I. Cuza a avut loc o altercaţie între patru persoane. Ulterior, trei dintre scandalagii au hotărât să se răzbune pe al patrulea.

„După acest conflict, care a rămas la stadiul de conflict verbal, inculpaţii S.M. C.A. şi C.M. au hotărât să meargă a doua zi dimineaţa să se răzbune pe persoana vătămată(…). Cei trei l-au cooptat şi pe amicul lor, inculpatul T.I., cu care s-au întâlnit apoi în dimineața zilei de 15.01.2019. După ce s-au înarmat cu diferite obiecte contondente (bâte) şi tăietor-înţepătoare (macetă/sabie), s-au deplasat împreună cu autoturismul marca Audi A4, înmatriculat în Anglia, în zona în care ştiau că locuieşte persoana vătămată“, au reţinut anchetatorii.

Maşina victimei, avariată de atacatori

Cei patru au aşteptat în maşină, iar când bărbatul a apărut, i-au acroşat maşina. „Imediat ce autoturismul marca Mercedes condus de persoana vătămată a plecat de pe loc şi a intrat în raza vizuală a inculpaţilor, aceştia s-au pus, la rândul lor, în mişcare, efectuând manevra de mers înapoi(…). A accelerat, lovind puternic, cu intenţie, autoturismul proprietatea persoanei vătămate G.M., mama lui P.L., ce ocupa în acel moment locul din dreapta faţă“, au mai stabilit procurorii doljeni.

Scandal cu bâte şi săbii în Rovine

Procurorii au mai stabilit că, după ce au avariat Mercedesul condus de craiovean, cei patru inculpaţi au trecut la atac.

„Imediat după impact, din autoturismul Audi au coborât în primă fază ocupanţii locurilor din spate, înarmaţi cu câte o bâtă, precum şi ocupantul locului din stânga-faţă, înarmat cu o macetă/sabie. La câteva secunde după aceştia a coborât de la volan şi inculpatul C.A., acesta din urmă fiind preocupat mai întâi să-şi acopere faţa pentru a nu fi identificat. Ceilalţi trei s-au năpustit asupra autoturismului persoanelor vătămate, lovind puternic în acesta cu respectivele obiecte contondente, spărgând parbrizul şi geamul stânga – faţă. Ulterior, după ce au spart geamul din dreptul şoferului, aceiaşi inculpaţi au început să lovească în mod repetat cu obiectele cu care erau înarmaţi în persoana vizată, în diverse zone ale corpului“, au mai precizat anchetatorii.

În urma anchetei s-a mai stabilit că, după scandal, S.M şi C.A. au reuşit să convingă doi craioveni să îşi asume în locul lor comiterea faptelor. Astfel, pe 16 ianuarie, cei doi au mers la IPJ Dolj şi au declarat că au participat la atacul din dimineaţa zilei de 15 ianuarie. Procurorii doljeni au stabilit că declataţiile celor doi nu sunt adevărate.

Atacatorii din Rovine, la judecată

La sfârşitul lunii martie, procurorii doljeni au dispus trimiterea în judecată a opt inculpaţi. Cei patru atacatori sunt acuzaţi de tentativă de omor, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Doi inculpaţi sunt acuzaţi de favorizarea făptuitorului, iar alţi doi de portul fără drept de obiecte periculoase. Acest dosar a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj în martie, anul trecut, după care a intrat în procedură de cameră preliminară. Această procedură s-a încheiat în februarie, anul acesta. Miercuri, pe 3 iunie, instanţa a dispus amânarea cauzei pentru 29 iulie. Până atunci vor fi administrate probele din dosar.

Unul dintre inculpaţi, implicat în atacul din Craioviţa Nouă?

Marţi, pe 2 iunie, un incident asemănătpr a avut loc şi în cartierul Craioviţa Nouă. Potrivit polițiștilor doljeni, trei persoane care se deplasau cu un autoturism au fost atacate în trafic. În timpul altercației, cele trei persoane au fost lovite, iar autoturismul în care se aflau a fost avariat.
Polițiștii doljeni susțin au întocmit un dosar penal. Se fac cercetări pentru lovire, amenințare, distrugere și tulburatea linistii și ordinii publice.

Potrivit unor surse GdS, una dintre persoanele implicate în incidentul de marţi este inculpat în dosarul penal privind atacul armat din Rovine. Reprezentanţii IPJ Dolj au mai explicat că face cercetări pentru identificarea persoanelor implicate în scandal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS