Conflict juridic între Parlament şi ICCJ pe tema completurilor specializate

    SR consideră că actul normativ contravine Directivei UE care avea scopul de a o transpune
    SR consideră că actul normativ contravine Directivei UE care avea scopul de a o transpune

    Curtea Constituţională a României (CCR) a admis, miercuri, sesizarea privind conflictul dintre Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) pe tema constituirii completurilor specializate în cazurile de corupţie. Această obiecţie a fost făcută de Florin Iordache.

    Decizia de admitere a fost luată cu 5 voturi „pentru” şi 4 „împotrivă”, din totalul de nouă judecători ai Curţii Constituţionale, au spus surse oficiale, pentru Mediafax.
    Prin urmare, magistraţii CCR au constatat că a existat conflict juridic de natura între Parlament şi ICCJ generat de neconstituirea completelor specializate

    Astfel, cauzele care nu au sentinţe definitive până la 1 ianuarie 2019 vor fi rejudecate pe completurile de 5, au precizat sursele citate.

    Curtea Constituţională a României a dezbătut miercuri sesizarea privind conflictul dintre Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) pe tema constituirii completurilor specializate în cazurile de corupţie, obiecţie făcută de Florin Iordache.
    Sesizarea a fost amânată în mai multe rânduri de către judecătorii Curţii.

    Exit mobile version