O femeie, de 72 de ani, din localitatea mureșeană Valea Largă, a fost grav rănită de fiul ei. Acesta a tăiat-o pe bătrână cu o drujbă, apoi s-a sinucis.
Femeia locuia cu fiul ei, în vârstă de 57 de ani, și îi reproșa mereu bărbatului că nu este cumpătat cu banii și nu o ajută destul la treburile casei.
Vecinii spun că deseori cei doi se certau și se auzeau țipete din gospodărie. Tot ei au sunat la 112 vineri dimineaţă, când și-au dat seama că scandalul a escaladat.
Când au ajuns polițiștii la fața locului, au găsit-o pe biata femeie căzută la pământ, plină de tăieturi pe corp, într-o baltă de sânge. Lângă ea era o drujbă, iar la câțiva metri distanță zăcea fiul femeii, fără suflare. Potrivit primelor date, bărbatul și-ar fi pus capăt vieții.
Bătrâna a fost transportată de urgență la spitalul din Târgu Mureș cu ambulanța și transferată în secția de Chirugie. Starea acesteia este în continuare una foarte gravă, iar medicii sunt rezervați în privinţa şanselor de supravieţuire.

