Acasă Local Dolj Dolj: Copil de 5 luni, găsit decedat după salteaua patului

Dolj: Copil de 5 luni, găsit decedat după salteaua patului

Gorj: Șofer rănit într-un accident în care au fost implicate patru autoturisme
Gorj: Șofer rănit într-un accident în care au fost implicate patru autoturisme

Un copil de 5 luni a fost găsit fără viață chiar de mama sa, în imobilul în care locuiesc, din comuna Terpezița. Se pare că cel mic a căzut între saltea și o scândură a patului și s-a sufocat. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Potrivit oamenilor legii, copilul a fost găsit decedat joi dimineața.

”În dimineața zilei 15 august, ora 08.44, polițiști din cadrul Secției nr.3 Poliție Rurală Bucovăț au fost sesizați de o femeie, de 44 de ani, din comuna Terpezița, cu privire la faptul că un minor de 5 luni, copilul vecinilor a fost găsit decedat la domiciliul lor. La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii care au constatat că cele sesizate se confirmă, mama minorului găsindu-l pe cel mic pe marginea patului din camera de locuit, fiind căzut între saltea și scândura superioară de la pat. La fața locului a fost prezent și un echipaj SAJ, din nefericire, copilul fiind decedat”, au precizat polițiștii doljeni.

Aceștia din urmă mai spun că a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version