Acasă Actualitate Război în Israel: Armistițiul a fost prelungit din nou

Război în Israel: Armistițiul a fost prelungit din nou

La 55 de zile de la începerea războiului, Israel și Hamas au prelungit armistițiul. Armata israeliană a declarat joi că armistițiul cu Hamas va continua „având în vedere eforturile mediatorilor de a continua procesul de eliberare a ostaticilor și sub rezerva termenilor acordului”. Hamas a fost de acord să prelungească armistițiul pentru a șaptea zi. Cele șase zile de încetare a luptelor din Gaza urmau să se încheie joi la ora locală 7.00.

Armistiţiul între Israel şi mişcarea palestiniană Hamas va fi prelungit până vineri, a confirmat joi Qatarul, ţară mediatoare, transmite Hotnews.

„Părţile palestiniană şi israeliană au convenit să prelungească armistiţiul umanitar din Fâşia Gaza cu o zi suplimentară”, a declarat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Qatarului, Majed al-Ansari.

Hamas a anunţat deja, joi dimineaţa devreme, prelungirea armistiţiului cu o zi, în timp ce armata israeliană a precizat că acest armistiţiu continuă alături de continuarea negocierilor.

Prelungirea armistiţiului se face în aceleaşi condiţii ca cele ale altor pauze: încetarea activităţilor militare şi intrarea ajutorului umanitar în Fâşia Gaza, a explicat Ansari.

Exit mobile version