Acasă Eveniment Mehedinți: Un jandarm aflat în afara serviciului a salvat o pensiune de...

Mehedinți: Un jandarm aflat în afara serviciului a salvat o pensiune de la un incendiu

Un jandarm aflat în afara serviciului a salvat o pensiune de la un incendiu

Intervenția promptă a unui jandarm mehedințean, aflat în afara serviciului, a salvat o pensiune de la un incendiu.

„În timp ce alimentam mașina de la benzinăria situată în zona Podul Gruii din Drobeta Turnu Severin, după ora 24.00, am observat că iese fum puternic de la o anexă a pensiunii din apropiere. M-am deplasat împreună cu cei trei prieteni care mă însoțeau, pentru a vedea dacă sunt persoane care au nevoie de ajutor. Am sunat de urgență la 112. În curte erau doi bărbați și o femeie care păreau sub influența alcoolului.

I-am condus pe aceștia în afara zonei de pericol. Am încercat să o liniștim pe angajata pensiunii care era foarte speriată de incendiul ce putea cuprinde întregul imobil.
Am intrat toți patru în anexa din care ieșeau flăcări. Am oprit curentul și ne-am asigurat că în locul respectiv nu sunt butelii sau alte materiale periculoase ce ar fi putut exploda. Cu ajutorul extinctoarelor aflate pe holurile pensiunii am reușit în mare parte să stingem focul. Cred că dacă nu interveneam la timp împreună cu prietenii mei, incendiul ar fi putut produce pagube însemnate”.

Locotenent Zaharescu Gabriel este absolvent al Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza București, promoția 2019. Din anul 2022 își desfășoară activitatea în cadrul Jandarmeriei Mehedinți.

Citește și: Cod portocaliu de furtuni în jumătate de țară

Exit mobile version