Acasă Eveniment Cinci răniţi după ce un şofer a intrat într-un cap de pod

Cinci răniţi după ce un şofer a intrat într-un cap de pod

Cinci răniţi după ce un şofer a intrat într-un cap de pod
Cinci răniţi după ce un şofer a intrat într-un cap de pod

Cinci persoane au fost rănite, luni seară, după ce maşina în care se aflau a lovit un cap de pod şi s-a răsturnat în judeţul Galaţi.

Maşina condusă de un bărbat, de 41 de ani, din Drăguşeni, a lovit un cap de pod din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum. Autovehiculul s-a răsturnat pe partea carosabilă, pe cupolă.

Toţi cei cinci bărbaţi, cu vârstele cuprinse între 18 şi 41 de ani, au suferit leziuni. Ei au primit îngrijiri la faţa locului şi apoi au fost transportaţi cu ambulanţele la Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor.

Unul dintre pasageri, aflat pe locul din dreapta spate în autoturism, a fost preluat de un elicopter SMURD. El a fost dus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă ”Sfântul Apostol Andrei” Galaţi.

Circulaţia în zonă a fost oprită aproximativ o oră pentru cercetări şi pentru  acordarea îngrijirilor medicale.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă, urmând a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs acest eveniment rutier.

Citeşte şi: Olt: Şofer rănit într-un accident la Brebeni

Exit mobile version