Acasă Local Dolj 19 ani de închisoare pentru distrugerea a două maşini ale Brigăzii de...

19 ani de închisoare pentru distrugerea a două maşini ale Brigăzii de Operaţiuni Speciale

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au condamnat la 19 ani de închisoare un tânăr de 23 de ani, deferit justiţiei pentru trafic de droguri, ultraj şi distrugere. Potrivit anchetatorilor, în mai 2020, cu ocazia unei acţiuni de prindere în flagrant, inculpatul a lovit cu un BMW două maşini ale Brigăzii de Operaţiuni Speciale(BOS) Craiova. Instanţa a obligat inculpatul să achite IPJ Dolj suma de 97.000 de lei drept daune materiale. În plus, judecătorii au dispus confiscarea de la inculpat contravalorii BMW-ului folosit la comiterea faptelor.
Alţi şase inculpaţi din dosar, care au fost acuzaţi de trafic de droguri sau deţinere de droguri au primit pedepse cu suspendare.

Porivit oamenilor legii, cercetările în acest dosar de trafic de droguri au fost începute în noiembrie 2019.

Procurorii DIICOT au stabilit că tânărul de 23 de ani deţinea şi vindea droguri de risc consumatorilor din Dolj. Era ajutat de alţi doi inculpaţi, unul care depozita drogurile şi altul care le vindea ocazional. Ulterior, pe 6 mai 2020, oamenii legii au organizat o acţiune de prindere în flagrant. Tânărul de 23 de ani a venit la volanul unui BMW şi s-a întâlnit cu doi clienţi. După ce a vândut drogurile, tânărul a plecat la volanul BMW-ului cu care venise.

„După aproximativ 200 metri, autoturismul inculpatului s-a intersectat cu un alt autoturism marca BMW, condus de către inculpatul(…), moment în care ambii au oprit autoturismele, unul în dreptul celuilalt, purtând o scurtă discuţie. Considerând că tranzacţia de droguri a fost efectuată, lucrătorii de poliţie judiciară împreună cu lucrătorii specializaţi în operaţiunile de prindere în flagrant din cadrul Brigăzii de Operaţini Speciale Craiova, au acţionat pentru prinderea şi imobilizarea acestora, prin blocarea celor două autoturisme, pe DN 55A, la Km 73+500”, se arată în hotărârea instanţei.

Maşinile Brigăzii, aruncate în şanţ de BMW-ul inculpatului

Mai departe, oamenii legii au reuşit să blocheze unul dintre BMW-uri. Tânărul de 23 de ani a încercat să fugă, ocazie cu care a făcut praf două maşini ale Brigăzii de Operaţiuni Speciale. Este vorba de un autosturism Mazda şi de unul Skoda.

„La data de 06.05.2020, în jurul orei 19.00 – 19.10, conducătorul autoturismului marca BMW, cu numărul de înmatriculare DK39CZ, cu intenţia de a se sustrage de la interceptarea sa de către lucrătorii din cadrul B.O.S., a demarat în trombă şi a intrat în coliziune frontală cu autospecialele marca Mazda şi Skoda ale B.O.S. Din cauza avariilor majore suferite de autoturismul marca BMW, inculpatul nu a mai putut să-şi continue deplasarea pentru a-şi asigura scăparea, moment în care a fost imobilizat de către organele de poliţie.

În urma impactului violent, cele două autoturisme aparţinând B.O.S. au suferit avarii majore (fiind aduse în stare de neîntrebuinţare), iar lucrătorul cu codul 6729 a suferit vătămări corporale ce au necesitat deplasarea de urgenţă la spital”, se mai arată în hotărârea instanţei.
Ulterior, în maşina tânărului de 23 de ani au fost găsite 26 de pacheţele ce conţineau canabis.

19 ani de închisoare pentru trafic de droguri, ultraj şi distrugere

În iunie 2020, procurorii DIICOT au dispus trimiterea în judecată a şapte inculpaţi. Tânărul de 23 de ani a fost acuzat de trafic de droguri, ultraj şi distrugere. Ceilaţi inculpaţi au fost deferiţi justiţiei pentru trafic de droguri sau deţinere de droguri.
La sfârşitul lunii mai, anul acesta, Tribunalul Dolj a dat o sentinţă în acest dosar. Tânărul de 23 de ani a fost condamnat la câte trei ani de închisoare pentru două infracţiuni de trafic de droguri. Tot trei ani a primit şi pentru distrugere. Pentru două infracţiuni de ultraj a fost condamnat la câte 12 ani de închisoare. După contopirea pedepselor, a fost condamnat la 19 ani de închisoare. Instanţa a mai dispus ca inculpatul să rămână în continuare în arest la domiciliu.

Daunele materiale de 97.000 de lei

De asemenea, inculpatul a fost obligat să achite IPJ Dolj 97.000 de lei. Suma reprezintă daune materiale afuse celor două vehicule. În plus, judecătorii au dispus confiscarea de la inculpat contravalorii BMW-ului folosit la comiterea faptelor de ultraj şi distugere.
Alţi cinci inculpaţi au primit pedepse cuprinse între şase luni şi trei ani de închisoare cu suspendare. Faţă de un alt inculpat, minor la data faptelor, instanţa a dispus asistarea zilnică pe o perioadă de 6 luni.
Hotărârea instanţei nu este definitivă şi a fost atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova de inculpatul de 23 de ani. Următorul termen de judecată a fost stabilit de instanţă pentru data de 18 septembrie.

Citeşte şi: Un an de arest pentru un craiovean prins cu cocaină

Exit mobile version