Acasă Local Dolj Femeie judecată la Craiova pentru propagandă teroristă, în arest preventiv

Femeie judecată la Craiova pentru propagandă teroristă, în arest preventiv

Curtea de Apel Craiova a dispus menţinerea măsurii arestului preventiv faţă de o femeie deferită jutiţiei pentru propagandă teroristă şi accesarea în mod repetat de materiale de propagandă teroristă. Femeia, care a primit o pedeapsă cu suspendare într-un dosar asemănător, a fost trimisă în judecată la începutul lunii aprilie. Dosarul se află pe rolul Curţii de Apel Craiova.

Procurorii DIICOT susţin că femeia se află într-o stare avansată a procesului de radicalizare.

„În cauză s-a reținut faptul că, inculpatul, aflat într-o fază avansată a procesului de (auto)radicalizare, a accesat şi promovat în mod sistematic, prin intermediul sistemelor informatice, materiale de propagandă teroristă, specifică unei organizaţii teroriste activă în Orientul Mijlociu. În cadrul materialelor accesate/diseminate de inculpat, erau prezentate scene de luptă şi antrenamente ale membrilor acestei organizații, precum şi imagini cu luptători ai entității teroriste.

De asemenea, prin intermediul conturilor deschise pe platformele de socializare/aplicaţiile de mesagerie, inculpatul a promovat însemnele și activitățile întreprinse de organizaţia teroristă activă în Orientul Mijlociu, precum și ideologia acesteia”, au precizat anchetatorii.

Propagandă teroristă la câteva zile după condamnare

În iunie 2022, femeia a fost condamnată definitiv într-un dosar privind aceleaşi infracţiuni. A primit o pedeapsă de doi ani şi două luni de închisoare cu suspendare pentru faptele sale. La nici o săptămână după condamnare, inculpata a continuat propaganda, susţin anchetatorii.

„Menționăm că inculpatul a editat materialele de propagandă teroristă, inclusiv prin adăugarea semnelor distinctive, asumându-și reluarea activităților infracţionale la doar 6 zile după condamnarea cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni”, au mai precizat procurorii DIICOT.

Femeie judecată la Craiova pentru propagandă teroristă

În aprilie, anul acesta, inculpata a fost deferită justiţiei. Ca şi în primul dosar, este acuzată de încălcarea prevederilor legii 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova. Pe 22 mai, instanţa a constatat legalitatea rechizitoriului întocmit de DIICOT şi a disus începerea judecăţii. Luni, pe 29 mai, judecătorii au dispus menţinerea arestului preventiv faţă de inculpată. Cele două hotărâri ale instanţei pot fi contestate de femeia arestată la Înalta Curte de Casaţie şi Jutiţie.

Exit mobile version