Acasă Local Dolj Razie de amploare în judeţul Dolj. Aproape 200 de amenzi în patru...

Razie de amploare în judeţul Dolj. Aproape 200 de amenzi în patru ore

Oamenii legii au organizat, sâmbătă, o razie de amploare în judeţul Dolj, la care au participat şi luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale şi jandarmii doljeni. Oamenii legii au aplicat aproape 200 de amenzi, în valoare totală de 76.000 de lei.

Poliţiştii doljeni au precizat că razia a avut loc între orele 22.00 – 02.00.

„În seara zilei de sâmbătă, 28 mai, în intervalul orar 22.00-02.00, în județul Dolj, a fost organizată o acțiune tip „Razie”, cu efective mărite, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

În cadrul acțiunii au fost angrenați 260 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Alături de polițiști s-au aflat și 51 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj și ai Grupării de Jandarmi Mobile Craiova”, au precizat oamenii legii.

Au fost verificate și legitimate aproximativ 1.051 de persoane şi au fost verificate și controlate 117 societăți comerciale, dar și 634 de autovehicule.

Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 192 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 76.000 de lei. Pentru abaterile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, au fost reținute 9 permise de conducere și 6 certificate de înmatriculare. Totodată, forţele de ordine au constat în flagrant delict şi 5 infracţiuni la regimul rutier.

Exit mobile version