Acasă Eveniment (VIDEO) 4 morți și 28 de răniți la o petrecere din Alabama

(VIDEO) 4 morți și 28 de răniți la o petrecere din Alabama

Patru oameni au fost uciși și alte 28 de persoane au fost rănite după un atac de la o petrecere de zi de naștere într-un oraș din Alabama, au declarat oficialii.

Sgt. Jeremy Burkett, purtător de cuvânt al poliției, a declarat că atacul din Dadeville a avut loc în jurul orei 22.34. Autoritățile nu au oferit informații despre cine a deschis focul sau de ce, potrivit New York Times.

Atacul a avut loc la studioul de dans Mahogany Masterpiece, sâmbătă, în jurul orei 03.30 dimineaţa.

Cel puțin 15 adolescenți au fost tratați pentru răni prin împușcare, a declarat Heidi Smith, purtătoare de cuvânt a Spitalului Lake Martin din Dadeville.

Guvernatoarea statului, o susținătoare a celui de-al doilea amendament din Constituţia Statelor Unite

„În această dimineaţă, simt durerea locuitorilor din Dadeville şi concetăţenilor mei din Alabama. Atacurile violente nu au ce căuta la noi în stat. Suntem constant informaţi de către forţele de ordine cân apar informații despre acest incident”, a afirmat guvernatoarea Kay Ivey.

Guvernatoarea este o susţinătoare fermă a celui de-al doilea amendament din Constituţia Statelor Unite – dreptul de a deţine şi purta arme.

Anul trecut aceasta a semnat legislaţia pentru abrogarea în Alabama a cerinţei de a obţine un permis pentru a purta în public, pe ascuns, un pistol.

Candidatura guvernatoarei la alegerile de anul trecut, la care a fost realeasă, a fost sprijinită de Asociaţia Naţională a Armelor.

Pastorul Ben Hayes a precizat că majoritatea victimelor erau adolescenţi.

„Îi cunoşteam pe mulţi dintre liceeni. Dadeville este un oraş mic şi acest incident va afecta pe toată lumea din zonă”, a explicat Hayes.

O slujbă de comemorare a fost organizată pentru victimele atacului.

Atacul din Alabama vine după un alt atac, petrecut în aceeaşi zi, într-un un parc din Lousville, Kentucky. În parc două persoane au murit i alte patru au fost rănite.

Cu o populaţie de aproximativ 3,200 de locuitori, Dadeville este un oraşel rural localizat în Tallapoosa County la est de Alabama.

Până acum, în Statele Unite au fost, în acest an, peste 140 de atacuri armate.

Citește și: Cluj: O casă parohială, spartă de hoți în Noaptea de Înviere

Exit mobile version