Acasă Eveniment Încă o locomotivă a deraiat la Vâlcea

Încă o locomotivă a deraiat la Vâlcea

Locomotiva a deraiat de pe o osie

O locomotivă aflată la urma trenului 60566 (CFR Marfă), compus din 25 vagoane, încărcate cu cărbune, a deraiat de o osie, pe ruta Băbeni-Alunu, la km 22+020 de metri.

În urma accidentului, s-a spart rezervorul locomotivei şi s-au scurs circa 2 tone motorină pe sol. Accidentul feroviar este în localitatea Cernişoara.

Motorina s-a scurs pe pământ după deraiere
Motorina s-a scurs pe pământ după deraiere

La intervenţie participă pompierii militari vâlceni cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
Polițiștii din cadrul Biroului Transporturi Feroviare Vâlcea s-au deplasat la faţa locului şi au stabilit că cele sesizate se confirmă, fiind constatate doar pagube materiale.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii evenimentului feroviar.

Un alt grav accident feroviar s+a petrecut sâmbătă în gara din Galați. O locomotivă a intrat cu viteză într-un vagon de călători pe care urma să îl tracteze. În urma impactului o persoană a murit, iar alte trei au fost rănite.

Exit mobile version