Acasă Local Dolj Arestat pentru trafic de persoane şi violenţă în familie

Arestat pentru trafic de persoane şi violenţă în familie

Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au respins, ieri, contestaţia formulată de un bărbat din Filiaşi, arestat preventiv pentru trafic de persoane şi violenţă în familie. Potrivit anchetatorilor, bărbatul a obligat o tânără, cu care trăia în concubinaj, să se prostitueze în Italia şi Germania.

Procurorii DIICOT au explicat că inculpatul a comis faptele după ce a ieşit dintr-un penitenciar din Franţa.

„S-a reținut că inculpatul, din orașul Filiași, județul Dolj, a revenit în țară în toamna anului 2021 (după executarea unei pedepse cu închisoarea pentru infracțiunea de proxenetism într-un penitenciar din Franța). În luna octombrie 2021, a racolat în scopul de a o exploata sexual o persoană vătămată, provenind dintr-o familie dezorganizată, aflată în stare de vulnerabilitate.

Prin acțiuni specifice metodei loverboy, acesta a convins persoana vătămată să se mute la locuința sa din orașul Filiași, și, după aproximativ cinci luni, a transportat-o în Italia unde, prin inducere în eroare și constrângere, a exploatat-o sexual prin obligarea la practicarea prostituției, însușindu-și importante sume de bani obținute din această activitate (între 40-350 euro/zi). Ulterior, activitatea de exploatare a persoanei vătămate de către inculpat a continuat și în Germania”, au precizat procurorii DIICOT.

Arestat pentru trafic de persoane şi violenţă în familie

Anchetatorii au mai stabilit că, în decembrie 2022, inculpatul și persoana vătămată s-au întors în țară. Pe 21 decembrie, bărbatul a tăiat-o pe tânără cu cuțitul, motivul fiind că ar fi ascuns sume de bani. Procurorii mai spun că bărbatul a mers mai departe şi a obligat-o pe tânără să înghită medicamente.

Pe 18 martie, inculpatul a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane şi violenţă în familie. Mandatul de arestare a fost emis de judecătorii de la Tribunalul Dolj. Hotărârea instanţei a fost contestată de bărbatul arestat la Curtea de Apel Craiova. Luni, pe 27 martie, instanţa i-a respins acţiunea ca nefondată.

Hotărârea Curţii de Apel Craiova este definitivă.

Exit mobile version