Acasă Eveniment Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat Oaza demnităţii din Emiratele Arabe Unite

Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat Oaza demnităţii din Emiratele Arabe Unite

Preşedintele Klaus Iohannis a mers, sâmbătă, la Monumentul Martirilor şi Marea Moschee din Abu Dhabi, în prima zi a vizitei oficiale pe care o efectuează în Emiratele Arabe Unite, scrie Hotnews.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului român a depus o coroană la ansamblul Memorialului Martirilor Wahat Al Karama şi a semnat în cărţile de onoare deschise la cele două obiective.

Wahat Al Karama (în traducere „Oaza demnităţii”) este primul memorial de război construit în Emiratele Arabe Unite şi se află în Parcul Memorial din Abu Dhabi. Monumentul, creat de artistul Idris Khan, este închinat tuturor eroilor emiratezi care au căzut în luptă pentru edificarea Emiratelor Arabe Unite.

Marea Moschee din Abu Dhabi, cunoscută şi sub numele de Marea Moschee Sheikh Zayed Al Nahyan, este cea mai mare moschee din Emiratele Arabe Unite şi a fost construită în perioada 1994-2007.

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează, de sâmbătă până marţi, o vizită oficială în Emiratele Arabe Unite, la invitaţia preşedintelui Emiratelor, şeicul Mohamed bin Zayed Al-Nahyan.

Exit mobile version