Acasă Eveniment Mehedinți: Trei răniți după coliziunea dintre două mașini

Mehedinți: Trei răniți după coliziunea dintre două mașini

Două dintre victime au ajuns la spital
Două dintre victime au ajuns la spital

Trei persoane au fost rănite, în această după amiază, după coliziunea dintre două autoturisme pe Bulevardul Tudor Vladimirescu din Drobeta Turnu Severin.

Trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin au intervenit cu o ambulanță SMURD, o autospecială de stingere și o autospecială de descarcerare accidentul rutier.
În urma accidentului, în care au fost implicate două autoturisme, trei persoane au fost evaluate la fața locului de către paramedicii SMURD și cele două echipaje SAJ. Dintre acestea, două victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe, iar cea de-a treia persoană implicată în accident a refuzat transportul la spital.
Pompierii au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la cele două autoturisme implicate în accident.

Exit mobile version