Acasă Eveniment (VIDEO) Șase pompieri au fost răniți în explozia unei case din New...

(VIDEO) Șase pompieri au fost răniți în explozia unei case din New Jersey

Șase pompieri din statul american New Jersey au scăpat cu viață, ca prin minune, din explozia devastatoare a unei case, potrivit eu.northjersey.com.

Casa în care se aflau pentru a verifica un posibil incendiu a sărit pur și simplu în aer.

Pompierii au fost chemați de un echipaj de poliție, care zărise fum ieșind din locuință. În momentul în care s-a produs explozia, o parte dintre ei se aflau la subsolul clădirii.

Alții, aflați în dreptul ușii de la intrare, au fost răniți grav după ce au fost aruncați de suflul exploziei la câțiva metri distanță.

Din fericire, cu toții au scăpat cu viață, iar acum sunt în afara oricărui pericol. Cauzele exploziei sunt deocamdată investigate.

Cei trei polițiști ale căror camere au surprins explozia stăteau pe Riverdale Road, lângă partea laterală a casei. La începutul videoclipurilor se vede fum ieșind din locuință, dar nu sunt vizibile flăcări. La momentul exploziei, un pompier este văzut în picioare pe veranda din spate.

Exit mobile version