Acasă Eveniment Bărbat găsit mort într-un depozit din județul Cluj

Bărbat găsit mort într-un depozit din județul Cluj

Milionar român găsit mort în baie
Milionar român găsit mort în baie

Un bărbat a fost găsit mort într-un depozit din Turda, județul Cluj al unui lanț german de hypermarketuri.

“Polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Turda au fost sesizați, prin apel 112, despre faptul că un bărbat în vârstă de 53 de ani a fost găsit căzut în interiorul unui depozit ce aparține unei societăți comerciale, situat în comuna Mihai Viteazu.

La fața locului, echipajul medical a procedat la aplicarea manevrelor de resuscitare, însă, din nefericire, s-a constatat decesul persoanei.

În urma cercetărilor preliminare, polițiștii au constatat că bărbatul de 53 de ani, din Turda, a fost găsit la nivelul solului de către un alt bărbat, care a solicitat imediat sprijin prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

În urma verificărilor efectuate nu au fost constatate urme vizibile de violență pe corpului acestuia, cauza decesului urmând a fi stabilită în urma efectuării autopsiei medico-legale.

Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit un dosar penal ce vizează infracțiunea de ucidere din culpă”, arată comunicatul poliției clujene, potrivit Gazeta de Cluj.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version