Acasă Local Dolj S-a urcat băut la volan şi s-a oprit într-un gard

S-a urcat băut la volan şi s-a oprit într-un gard

Potrivit oamenilor legii, şoferul a încercat să fugă atunci când agenţii i-au făcut semn să tragă pe dreapta. A apucat să meargă câteva sute de metri, pentru că s-a oprit într-un gard de beton. Incidentul a avut loc marţi noaptea, în Craiova.

Reprezentanţii IPJ Dolj au explicat că accidentul provocat de şoferul figar s-a soldat numai cu pagube materiale.
„În seara zilei de 07 februarie, ora 22.40, poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Craiova au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism ce circula pe strada Nicolae Romanescu, din municipiul Craiova.
Conducătorul auto a refuzat să oprească, continuându-şi deplasarea până la intersecţia străzilor Prelungirea Bechetului cu Bucura, unde a intrat în coliziune cu un gard. În urma legitimării s-a stabilit că la volanul autoturismului s-a aflat un tânăr, de 29 de ani, din municipiul Craiova, din eveniment rezultând doar pagube materiale”, au precizat poliţiştii doljeni.
Şoferul a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost transportat la spital, unde a refuzat recoltarea de mostre biologice. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Exit mobile version