Acasă Local Dolj (VIDEO) Doljean acuzat pentru lipsire de libertate, reținut

(VIDEO) Doljean acuzat pentru lipsire de libertate, reținut

Polițiști din cadrul Secţiei nr.1 Rurală Melineşti au reţinut, azi noapte, pentru 24 de ore, un bărbat, de 58 de ani, din comuna Goieşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate şi lovirea sau alte violenţe.

Ieri după amiază, poliţiştii Secţiei nr.1 Rurală Melineşti au fost sesizați prin apel de urgenţă 112, de către un bărbat din comuna Șimnicu de Sus, că într-un autoturism ce este parcat în afara părţii carosabile, în localitatea Şimnicu de Sus, o femeie ar fi agresată de un bărbat.

La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, autoturismul în cauză fiind identificat şi oprit în comuna Goieşti, ocazie cu care, în interior au fost legitimaţi un bărbat, de 58 de ani, din comuna Goieşti şi o femeie, de 49 de ani, din municipiul Drobeta Turnu-Severin.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că în cursul zilei de 31 ianuarie, bărbatul, în timp ce se afla pe DN 56 F- Centura de Nord a Craiovei, ar fi avut o discuţie cu femeia şi ar acceptat să o transporte pe aceasta, cu autoturismul, în municipiul Drobeta Turnu-Severin.

În timp ce se aflau în comuna Şimnicu de Sus, în urma unor discuţii contradictorii între cei doi, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe femeie şi ar fi împiedicat-o să coboare din maşină, privând-o pe aceasta de libertatea de mişcare.

În urma audierilor efectuate şi a probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe bărbat, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate şi lovirea sau alte violenţe, acesta fiind introdus în centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.

În cursul zilei de astăzi, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive.

Exit mobile version