Acasă Actualitate O fată de 17 ani şi un băiat de 15 ani au...

O fată de 17 ani şi un băiat de 15 ani au murit într-un accident

O fată de 17 ani şi un băiat de 15 ani au murit într-un accident
O fată de 17 ani şi un băiat de 15 ani au murit într-un accident

Doi adolescenţi au murit, iar un tânăr este în comă, după un accident rutier care a avut loc joi după-amiază, pe Drumul European 87 Tulcea-Constanţa, între localităţile Două Cantoane şi Babadag, informează Agerpres.

Autoturismul ar fi ieşit de pe carosabil şi s-ar fi răsturnat pe câmp.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta a anunţat că cele trei persoane se aflau într-un autoturism şi că pentru salvarea victimelor s-a deplasat un echipaj de salvatori din cadrul Staţiei de Pompieri Babadag cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi patru echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ).

„Din păcate, la sosirea echipajelor operative, două victime, o persoană de sex masculin şi o persoană de sex feminin, prezentau leziuni incompatibile cu viaţa. A treia victimă, de sex masculin, a fost preluată de un echipaj al SAJ care i-a acordat primele îngrijiri medicale, ulterior fiind transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa”, a precizat ISU Delta.

Cele două persoane care au murit sunt o fată de 17 ani şi un băiat de 15 ani. Şoferul, care a fost transportat la spital în comă, are 21 de ani.

Exit mobile version